Vasile Blaga, trafic influență. DNA cere închisoare cu executare

Un procuror DNA a cerut judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti condamnarea lui Vasile Blaga la închisoare cu executarea pedepsei şi confiscarea sumei de 700.000 de euro pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. 

Tribunalul Bucureşti a terminat vineri de judecat dosarul lui Vasile Blaga, urmând ca instanţa să anunţe data când va da sentinţa în acest caz. 

Procurorul de şedinţă a cerut condamnarea lui Blaga la închisoare în baza vechiului Cod penal, confiscarea sumei de 700.000 de euro şi menţinerea sechestrului asigurător. 

"La aplicarea pedepsei, vă rugăm să aveţi în vedere poziţia nesinceră a inculpatului şi gravitatea faptei. De asemenea, vă rugăm să-i interziceţi inculpatului dreptul de a mai avea calitatea de membru în formaţiuni politice, în Parlament şi să ocupe demnităţi publice", a mai solicitat procurorul. 

Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale. 

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar. 

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL. 

Conform documentului, la nivelul anului 2009, în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, în sensul obţinerii de bani pentru partid. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel