Vasi Rădulescu, răspuns pentru Carmen Șerban: Nu vă coborâți la nivelul unui biet medic

Medicul Vasi Rădulescu i-a dat o replică cântăreței Carmen Șerban după ce aceasta din urmă a spus că nu vede nicio problemă în faptul că în biblioteca de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila a fost filmat un videoclip la o manea.

"Carmen Șerban ne-a mulțumit pentru promovarea făcută. Cum sunt vinovatul principal, simt o nevoie aparte de a spune câteva cuvine.

Doamna Carmen,

În mintea mea s-a copt o atitudine pozitivă, odată cu o parte semnificativă din neuroni. Nu mi-i mai dă nimeni înapoi, doamnă, dar merg înainte cu conștiința împăcată. Știu, dumneavoastră nu ați greșit cu nimic. Stilul muzical nu e manea, ci pop cu tendințe jazz-rock-clasic-bum-inima-bum-bum. Aveți dreptate. Sunteți acoperită, pentru că aveți autorizație.

Acoperire morală nu vă dă însă nicio autorizație. Nu vă condamn pe dumneavoastră, stilul șmecheresc promovat în orice vă privește, felul în care faceți banii la fel, plătirea taxelor la fel, greșelile gramaticale cu duiumul la fel. Eu condamn asocierea unui echivalent de sanctuar, așa cum îmi place să cred că este acea bibliotecă UMF, cu o chintesență a degradării sociale, morale, culturale, așa cum văd arta dumneavoastră. E părerea mea. Ne-ați demonstrat, încă o dată, că banii pot cumpăra orice. Mă îndoiesc că v-au lăsat să filmați gratis, dar e iarăși o părere, aștept o anchetă.

[citeste si]

Stați liniștită, aceleași televiziuni care v-au atacat vă vor ridica în slăvi peste două săptămâni, la emisiuni de cea mai bună calitate. Dumneavoastră sunteți oricum pe plus. Orice ar fi, indiferent de cataclismele politice sau naturale, veți fi pe plus, veți putea filma oriunde, veți putea face orice.

Ignorați-mă, că aveți studii superioare și oricum nu vă coborâți la nivelul unui biet medic. În rest, să aveți zile frumoase. Fără număr", a fost mesajul transmis de Vasi Rădulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel