Valentin Rîciu, consilierul lui Carmen Dan, primele declarații după demisie

Miercuri, Valentin Rîciu a făcut primele declarații după ce și-a anunțat demisia din funcția de consilier a lui Carmen Dan.

“Am hotărât să-mi încetez activitatea la cabinetul Ministrului pentru că nu este normal, indiferent că sunt acuzații despre care – repet – încă nu știu, am aflat din presă, să fie aruncată o pată asupra instituției. Probabil sunt chestori care trebuie să învețe de la un agent de poliție. (…) Se țin cu dinții de funcție”, a spus Rîciu.

Acesta a spus că rămâne polițișt și nu îi ia nimeni această calitate. Cu privire la imaginea Poliției Române, a declarat că este deteriorată. 

Întrebat cum a ajuns în această funcție, a declarat: “Doamna Carmen Dan a manifestat deschidere către angajații instituției. A demonstrat că discută cu acești angajați. A considerat că pot să ajut în sensul acesta”.

Mesaj pe Facebook 

”Astăzi am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne.

Nu pentru că situația mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva.
După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzație penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este lămuritor.

Am discutat astăzi cu ministrul și decizia aceasta este. Nu am pretenția de a fi exemplu pentru cineva, dar așa văd eu ca polițist responsabilitatea”, este mesajul postat ieri de Riciu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel