La CNA se petrec lucruri incredibile. Cel puțin asta lasă să se înțeleagă Valentin Jucan, membru CNA, care a povestit un episod șocant.
Valentin Jucan a spus că a primit un mail de la un angajat al CNA care i-a povestit că "președintele CNA s-a dus la o angajată de la serviciul juridic cu o lumânare aprinsă și i-au spus că e o lumânare de la mort și dacă nu semnează ce spune președintele, o sparge și că va muri".
"Doresc să vă arăt unul dintre zecile de mesaje pe care le primesc de la angajați ai CNA, terorizați de Laura Georgescu.
Sunt oameni care ar putea să îmi fie părinți, oameni umiliți și batjocoriți, oameni înjurați și amenințați. Nu merită așa ceva. Nimeni nu merită.
Nevoia Laurei Georgescu de a se păstra prin orice mijloace la conducerea CNA vine și din disperarea provocată de cercetările DNA. Vrea să cunoască ce anume solicită procurorii și, dacă se poate, să aranjeze ce se poate aranja în favoarea ei și în detrimentul actului de justiție.
În print-screen-ul alăturat este un mail primit recent. Numele persoanelor a fost acoperit pentru a nu le provoca și mai multe neplăceri. Priviți și judecați", a scris Valentin Jucan pe Facebook.
Cu toate acestea, Laura Georgescu neagă că așa ceva s-ar fi întâmplat.
"Nu știu despre ce e vorba. Nu am cunoștință de nimic din ce scrie acolo", a răspuns Laura Georgescu, președintele CNA, la solicitarea jurnaliștilor de a oferi un punct de vedere cu privire la cele relatate de Valentin Jucan și unii dintre angajații instituției, scrie Pagina de Media.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu