Vâlcu către Vişan despre "îmbătatul ca porcul": Aţi văzut în Oltenia vreun porc beat? De unde avea 7-8 beri?

Val Vâlcu şi Gelu Vişan au avut o discuţie, miercuri seara, despre premierul Florin Cîţu şi problemele cu poliţia şi alcoolul pe care acesta le-a avut în SUA. 

Într-o discuţie despre neconcordanţele din CV-ul lui Florin Cîţu, legate de studiile pe care le-a făcut acesta în Statele Unite, Gelu Vişan a spus, miercuri seara, la Realitatea PLUS: "Întrebarea este de ce minte acum, pentru că își completează CV-urile acum. Că ce-a făcut el când era tânăr, că s-a îmbătat ca un porc. Aşa zic oltenii, că el e de-al meu, e oltean".

"Şi aţi văzut în Oltenia vreun porc beat?", l-a întrebat Val Vâlcu.

"Da, da!", a răspuns Gelu Vişan. 

"Dar de unde avea porcul 7-8 beri?", a mai întrebat jurnalistul Val Vâlcu, trimitere la declaraţia de sâmbătă a lui Florin Cîţu, cel care a spus că nu ştie cât a băut atunci când a fost prins de poliţie băut la volan, dar că oricum nu duce 7-8 beri.

Cîţu a spus ce a băut în SUA: Nu pot să duc 7-8 beri

Florin Cîțu a făcut noi declarații în scandalul momentului, după ce s-a descoperit că a fost prins băut la volan, în SUA, unde a făcut două zile de închisoare. "Este o situaţie prin care nu am dorit să mai trec niciodată şi nu am mai trecut. Era sâmbătă, era 3 decembrie, fusese ziua colegului meu de cameră şi de acolo veneam. Doar ştiu că am băut îndeajuns încât să depăşesc limita legală. Cred că am consumat bere. Nu pot să duc 7-8 beri, dar am băut cât să depăşesc limita legală şi am fost oprit. Când am fost oprit de poliţişti, am recunoscut imediat că am consumat băuturi alcoolice şi am respectat toate procedurile legale pe care le avem în statul Iowa", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Florin Cîțu.

Ce declara Florin Cîțu, în momentul în care s-a aflat totul

"Este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. (...) Este contravenţie. Am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL", a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Întrebat dacă el se afla la volan şi dacă preşedintele Klaus Iohannis şi liderul liberalilor, Ludovic Orban, au fost informaţi despre acest incident din SUA la momentul numirii sale ca premier, Cîţu a explicat: "Eu am condus. A fost o greşeală. Repet, am condus, am plătit foarte scump, asta este. A trebuit să îmi vând şi maşina atunci, să merg un an de zile pe jos. A fost un eveniment acum 20 de ani de zile, vă daţi seama că nu este un eveniment cu care să te mândreşti, dar asta a fost. (...) Este o contravenţie, ştiţi că am mai plătit şi în România amenzi de circulaţie". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel