Vâlcea: Sute de voluntari români şi străini au venit la Vaideeni să construiască locuinţe pentru sinistraţii din 2014

Aproximativ 450 de voluntari români şi străini vor participa la ridicarea, în cinci zile, a 10 case pentru 10 familii din comuna Vaideeni aflate în dificultate, într-o acţiune caritabilă ce a început luni în localitatea vâlceană cu sprijinul unei organizaţii internaţionale a cărei misiune este eradicarea locuirii precare.

Potrivit Roxanei Ciuhulescu, Senior PR la Habitat for Humanity România, sute de voluntari, între care şi jurnalistul Adelin Petrişor, campioana olimpică la judo Alina Dumitru, campioana olimpică la maraton Constantina Diţă, actorii Tania Popa şi Grig Chioriu, precum şi prezentatoarea TV Livia Graur, sunt angrenaţi zilnic pentru ca aceste case să fie gata până la sfârşitul săptămânii.

"Şantierul Habitat for Humanity din Vaideeni va găzdui în fiecare zi 240 de voluntari care vin din toate colţurile ţării, dar şi din SUA şi Canada, să dea o mână de ajutor celor 10 familii din comunitate. Pe parcursul celor cinci zile, sute de oameni vor lucra cot la cot pentru a le oferi beneficiarilor primele lor locuinţe decente", a precizat Roxana Ciuhulescu.

Ea a mai menţionat că locuinţele vor fi construite pe structură de lemn în sistem duplex şi triplex şi sunt amplasate pe un teren aflat la limita localităţii, într-o zonă neinundabilă, pus la dispoziţie de Primăria Vaideeni. O jumătate dintre familiile beneficiare sunt dintre sinistraţii care şi-au pierdut casele în urma inundaţiilor din vara anului 2014 şi care acum stau în containere puse la dispoziţie de autorităţi, iar celelalte locuiesc în bordeie, în condiţii foarte grele.

"Pentru ei prioritar au fost copiii atunci când au făcut selecţia acestor familii beneficiare. Noi, primăria, am pus la dispoziţie terenul şi utilităţile, restul, materiale de construcţii şi, cel mai important, forţa de muncă, este aportul organizaţiei. Este o acţiune extraordinară care rezolvă 10 probleme delicate. Dincolo de latura aceasta socială, impresionantă este însă puterea exemplului. Să vezi atâţia oameni străini, din toate colţurile ţării, din California - America, din Canada şi din alte ţări ale lumii, că lucrează pentru tine este ca o cură de bine, o bulă de energie pozitivă", a declarat, pentru AGERPRES, primarul localităţii, Daniel Băluţă.

Alesul local din Vaideeni a mai spus că structura acestor case aproape că a fost ridicată încă din prima zi, membrii celor 10 familii aflându-se printre muncitorii care vor lucra zilnic la construcţia propriilor case, una dintre condiţiile pentru a fi aleşi în programul Habitat for Humanity fiind de altfel ca familia să dedice 1.000 de ore de voluntariat pentru a intra în posesia noilor locuinţe.

Printre cei care au donat sume de bani, materiale de construcţii sau servicii pentru familiile din Vaideeni se află Kaufland România, Dedeman, Ariston, Bosch, Metlife, Tondach, Wienerberger, Veka, Saint Gobain, CEZ Group, Procter & Gamble, Aqua Carpatica, Habitat for Humanity Canada, Habitat for Humanity Merrimack Valley, Thrivent şi Coca-Cola România. De asemenea, SMURD Vâlcea, Fundaţia PACT, Epics, Fundaţia pentru SMURD, Jandarmeria Română, Delguard SRL şi Asociaţia Act for Tomorrow sunt susţinătorii acestui proiect.

Acţiunea de la Vaideeni are loc în cadrul evenimentului de construire accelerată şi voluntariat BIG BUILD al organizaţiei Habitat for Humanity, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a 11-a ediţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel