Vâlcea: Pesta porcină africană, confirmată la un mistreţ

Pesta porcină africană a fost confirmată la un mistreţ găsit mort, în urmă cu mai bine de o săptămână, într-o pădure din comuna Goleşti, a anunţat, joi, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, Mihai Miclea. 

El a precizat că s-au luat deja primele măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, joi după amiază fiind convocat de urgenţă Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor în cadrul căruia au fost aprobate aceste măsuri de siguranţă pe o rază de circa 13 kilometri în jurul locului unde a fost descoperit cadavrul porcului sălbatic.

'Confirmarea oficială de pestă porcină africană a venit astăzi, pentru un cadavru de porc mistreţ, găsit în fondul cinegetic 16 Goranu pe 4 iunie. Vreau să menţionez că, până în prezent, boala nu este prezentă în gospodăriile populaţiei şi, în urma anchetelor şi verificărilor pe care le-am făcut până în momentul de faţă, nu mai există suspiciuni de pestă şi la alţi mistreţi.

În perioada imediat următoare, vom face însă în teritoriu, asta însemnând pe o rază de 13 kilometri, o inventariere a tuturor porcilor mistreţi şi a celor domestici. De asemenea, pe toată această rază va fi pus în acţiune planul specific pentru combaterea acestei boli, în funcţie de evoluţia ei, urmând ca planul să sufere şi modificări dacă vor apărea şi alte cazuri de porci îmbolnăviţi', a spus directorul DSVSA Vâlcea. Cadavrul porcului mistreţ pentru care s-a confirmat pesta porcină africană a fost descoperit de un cioban, pe marginea unui curs de apă dintr-o pădure din comuna Goleşti, având o parte din rât mâncată cel mai probabil de animalele sălbatice, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel