Val Vâlcu, după eroarea de la Foișor: ”Le e rușine să recunoască”. Spitalul mai are doar un pacient COVID

Agerpres
Agerpres

Jurnalistul Val Vâlcu consideră că autoritățile și DSU persistă într-o decizie eronată, în cazul Spitalului Foișor. În prezent, spitalul mai are o singură persoană bolnavă de COVID-19. 

În spitalul Foișor, evacuat în urmă cu câteva săptămâni la ceas de seară pentru a fi transformat în spital COVID, mai este un singur pacient cu COVID-19. Întrebat dacă cei de la DSU greșesc, jurnalistul Val Vâlcu a argumentat că autoritățile persistă în greșeala făcută în acest caz. 

„De aceea fac oamenii greșeli, sau persistă în greșeală, pentru că le e rușine să recunoască, chiar și față de ei înșiși că au greșit. Sunt niște birocrați care acum se tem că ce o să zică șeful, nu cumva să îl pună într-o situație proastă. Uitați-vă la Spitalul Colentina, care a fost blocat un an de zile”, a spus Val Vâlcu. 

„Abia de câteva zile a fost redeschis”, a completat gazda emisiunii România TV. 

„Probabil ca va fi redeschis și Spitalul Foișor, pacienții care ar fi putut beneficia în acest interval de acele operații de înaltă performanță au stat și au suferit acasă. (...) Managerul de la Institutul Oncologic a zis că ce mare lucru că au așteptat 10 zile bolnavii cu cancer, că nu e nicio nenorocire că au așteptat atâta timp tratamentul. I-am întrebat și pe Dan Barna și pe premierul Cîțu dacă nu îi deranjează situația. Au zis că dacă omul respectiv e bine-mersi, de ce ar avea o problemă cineva cu pacienții care au suferit fără asistență la Foișor”, a completat jurnalistul în timpul intervenției sale. 

Spitalul Foișor, evacuat în miez de noapte 

După ce evacuarea pacienţilor de la Spitalul Foişor, în miezul nopţii, a revoltat toată ţara, a început, aşa cum era de aşteptat, aruncarea cartofului fierbinte de către responsabilii din ministerul Sănătăţii, condus de către Vlad Voiculescu atunci, către conducerea unităţii spitaliceşti.

Din documentele intrate în posesia DC News la acea vreme, s-a văzut cum a fost dat un prim ordin în care era inclus şi Spitalul Foişor în lista unităţilor suport Covid, managerul unităţii a explicat că nu se poate face acest lucru, iar ulterior s-a emis un al doilea document în care Spitalul Foişor nu mai figura pe listă. Practic managerul s-a văzut în faţa faptului împlinit atunci când a primit hârtiile de evacuare.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy