Val de refugiați. Italia îi cere Europei să pregătească un plan

Guvernul italian i-a trimis miercuri Uniunii Europene o scrisoare în care îi solicită să pregătească un plan de acţiune pentru a face faţă unui eventual val de refugiaţi din Libia, ţară în care conflictul armat se agravează pe zi ce trece, transmite Reuters.

Anunţul a fost făcut de ministrul de externe italian, Enzo Moavero, într-o conferinţă de presă comună cu emisarul ONU pentru Libia, Ghassan Salame.

Libia este un stat eşuat, victimă a haosului şi războiului civil, din 2011, după căderea regimului dictatorial condus de Muammar Gaddafi.

Mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei, a lansat în 4 aprilie o ofensivă pentru a prelua controlul asupra oraşului Tripoli, sediul guvernului de uniune naţională (GNA) condus de Fayez al-Sarraj şi recunoscut de comunitatea internaţională.

În prezent, există doi poli de putere

 

Unul la Tripoli, un guvern impus de ONU şi susţinut de Uniunea Europeană, şi altul la Tobruk, în estul Libiei, sub conducerea lui Haftar. De haosul creat profită zeci de miliţii şi grupări infracţionale axate pe contrabanda cu arme, persoane şi combustibil care s-a transformat într-un adevărat motor al unui stat cu o economie distrusă.

În 2017, Italia a încheiat un acord, validat de Uniunea Europeană, cu autorităţile libiene privind instruirea şi echiparea gărzilor de coastă libiene. O înţelegere mai controversată cu miliţiile libiene a permis începând din iulie 2017 o scădere drastică a plecărilor migranţilor către Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel