EXCLUSIV  Vaccin rusesc anti Covid, importat în România? Val Vâlcu: "Perturbări grave într-un domeniu sensibil"

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat duminică un mesaj prin care îi cere președintelui Iohannis să-și îndrepte atenția către vaccinul rusesc anti COVID și să înceapă demersurile necesare astfel încât România să poate importa doze. Jurnalistul Val Vâlcu a explicat care sunt piedicile și de ce nu ar putea România să importe acest vaccin. 

Vâlcu spune că vaccinul trebuie autorizat în UE și România și că acesta trebuie trecut prin teste europene care să demonstreze că nu face rău oamenilor în primul rând, iar apoi să-i fie dovedită eficacitatea.

"Pentru început, nici nu știm dacă Rusia are atât de multe doze de vaccin astfel încât să-l poată da și altor țări. Dar admițând că ar putea ajunge vaccinul în România, nici un cadru medical nu ar putea să-l administreze. Orice soluție terapeutică fie că e medicament, radiație, dispozitiv, vaccin, orice, trebuie să aibă o autorizație de punere pe piață primită de la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale(ANMDM). Ei nu pot da o astfel de autorizație fără să încalce normele europene. Asta ar însemna să iasă din sistemul european al controlului medicamentului. Trebuie respectate etapele procedurale, din care, din câte știm până acum, vaccinurile din Rusia nu le îndeplinesc. De ce ar avea rețineri Agenția Europeană a Medicamentului? Pentru că primul lucru de care trebuie ținut seamă în cazul unui medicament sau dispozitiv medical, este să nu facă rău. Or, producătorii din Rusia n-au reușit să dovedească asta la standarde europene. N-au putut să dovedească în primul rând siguranța, iar apoi eficacitatea. Tot sistemul acesta trebuie dovedit cu studii clinice de fază III, cu studii științifice, trebuie trecut prin filtrul experților ca să nu facă rău și în al doilea rând ca să nu îl administrezi degeaba. Aceste lucruri nu s-au întâmplat în cazul vaccinului sau a altor medicamente din Rusia," a spus Val Vâlcu. 

O perturbare gravă într-un domeniu foarte sensibil

Totuși, explică jurnalistul, într-o situație ipotetică în care România ar lua decizia politică de a importa vaccinul rusesc, asta ar însemna ca țara noastră să iasă din sistemul european de control al medicamentului, iar asta ar aduce perturbări grave. 

"Să zicem că totuși România, într-o situație de criză iese din sistemul european de control al medicamentului: asta ar aduce perturbări grave într-un domeniu extrem de sensibil. Nu există numai COVID, sunt și alte patologii care necesită medicamente care nu se produc în țară. Să perturbi grav piața medicamentelor ieșind din sistemul european este ca și cum ai spune că ieși din NATO și faci ceva de capul tău. România se bazează pe achizițiile făcute la nivelul UE: primește Remdesivir în baza unui mecanism, se va primi și vaccinul pe același principiu. Eu nici nu cred că au fost depuse cereri de către ruși pentru a-l pune pe piață în Uniunea Europeană. Dacă ar face totuși acest lucru, este un proces care durează oricât l-ai accelera," a mai spus Val Vâlcu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel