Urs rănit. AMPLĂ operaţiune de localizare şi tranchilizare

Rodica Mitu / 24 iun 2017 / 21:11 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Zeci de vânători, pădurari, reprezentaţi ai Jandarmeriei, Gărzii de Mediu şi Gărzii Forestiere au participat sâmbătă, în zona comunei Stânceni, judeţul Mureş, la o amplă acţiune de localizare şi tranchilizare a unui urs rănit.

Subcomisar Carmen Frandeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, a declarat pentru Agerpres că, în jurul orei 14.40, Dispeceratul 112 a fost alertat că în curtea unui imobil din satul Ciobotani se află un urs, posibil decedat.

'Probabil este vorba de un urs care a fost rănit în timpul nopţii, de o maşină, incident raportat la momentul respectiv, însă animalul nu a mai fost găsit. Inclusiv Poliţia asigură perimetrul pentru localizarea şi tranchilizarea ursului, după care se va face evaluarea stării de sănătate a acestuia', a afirmat Carmen Frandeş. Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat pentru AGERPRES că situaţia este sub control, ursul a fost localizat, iar la prima vedere pare destul de grav rănit şi că nu poate pune în pericol forţele dislocate pentru acest eveniment. Prefectul a mai spus că urmează ca în zona împădurită unde a fost localizat ursul să fie dusă o cuşcă specială, de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş, pentru ca animalul să fie transportat în siguranţă.

Lucian Goga a punctat că s-a ţinut în permanenţă legătura cu Ministerul Mediului întrucât ursul este animal protejat şi nu poate fi împuşcat decât cu derogare specială, potrivit Agerpres,

 

[citeste si]


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25