EXCLUSIV  Urmează o toamnă fierbinte și proteste în România? Chirieac și Vâlcu au dat verdictul. „Două elemente importante atenuează șocurile în România”

În contextul crizei economice și a crizei energetice care e accentuată de războiul neprovocat declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, statele europene pregătesc măsuri pentru a face față situației de criză.

În cadrul emisiunii Deferiți mass-media de săptămâna trecută, situația din România a fost analizată de Cozmin Gușă, Bogdan Chirieac și Val Vâlcu. 

Dacă ne așteaptă o toamnă fierbinte cu proteste în contextul în care guvernul se pregătește să introducă noi taxe iar situația economică e departe de a fi roz, analiștii au făcut câteva referiri interesante.

„Eu nu că vor fi manifestări violente. România are două mari tampoane care atenuează șocurile. E vorba de mediul rural care trăiește din banii celor care lucrează în străinătate, din autoconsum, din gospodăria proprie și care e învățat cu asemenea situații. O altă componentă importantă sunt bugetarii care evident vor fi frustrați că nu vor mai putea achiziționa mașini sau vacanțe, dar nici nu vor putea protesta în stradă. Bugetarul face parte din sistem”, a precizat Val Vâlcu.

„Bugetarul nu va ieși la demonstrații. Nu poate ieși împotriva lui însuși. O  masă importantă în marile orașe sunt pensionarii și cei vulnerabili, dar ei nu prea ies în stradă și nici nu îi coagulează nimeni”, a adăugat Vâlcu.

Bogdan Chirieac a adus completări și a amintit latura democratică a protestelor, dar a subliniat că din momentul în care ele își pierd caracterul pașnic și se transformă în violențe nu doar că nu rezolvă problemele, ci le accentuează.

„Trebuie să precizăm foarte clar. Ieșitul în stradă și violența nu rezolvă nicăieri în lume problemele economice. Ele se rezolvă cu calm, rațiune cu profesioniști. Manifestația violentă nu va rezolva nimic, dimpotrivă va accentua problema”, a completat Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel