Mircea Băsescu află dacă intră sau nu la închisoare. Fratele fostului președinte îşi află sentinţa pe 21 decembrie în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Magistrații Tribunalului Constanța au stabilit data de 21 decembrie pentru pronunțarea sentinței în cazul lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână după ce, la începutul lunii decembrie, a avut loc ultimul termen de judecată în procesul în care cei doi sunt acuzați de trafic de influență și, respectiv, complicitate la trafic de influență, în dosarul în care sunt implicați membri ai familiei lui Bercea Mondial.
Amintim că procurorii DNA au cerut instanței de judecată aplicarea de pedepse la închisoare cu executare pentru ambii inculpați, în cazul lui Mircea Băsescu fiind solicitată pedeapsa maximă prevăzută de lege.
Totodată, DNA a cerut confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Băsescu și de 350.000 de euro de la Căpățână.
Avocații lui Mircea Băsescu au solicitat achitarea clientului lor, susținând că nu există probe din care să reiasă că a făcut trafic de influență, iar în cazul unei condamnări, au cerut ca ea să fie cu suspendare sub supraveghere.
De ce au fost trimiși în judecată Mircea Băsescu și Marian Căpățână
Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului.
După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu și, ulterior, cu cea a controlului judiciar.
Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News