Două uragane i-au distrus casa, la un interval de 12 ani, unui american. În 2005, uraganul Katrina i-a distrus casa din New Orleans. Acum, Harvey, pe cea din Hosuton.
Uraganul Katrina a devastat orașul, în 2005, și a făcut peste 1.800 de victime.
Tânărul, pe nume Romeo, a povestit cum a retrăit drama săptămâna aceasta, când uraganul Harvey a lovit statul Texas și i-a inundat apartamentul din Houston, scrie The Telegraph. „Cea mai traumatizantă experiență din viața mea se repetă. Asta e partea de necrezut. Vezi mașini luate de ape, este același lucru, fix același lucru ca acum 13 ani", a spus tânărul.
El și-a amintit cum bunica lui s-a înecat în 2005, când a lovit Katrina. „Sper doar ca istoria să nu se repete. Iubește-i pe oamenii care îți sunt aproape. Nu uita să le spui că îi iubești, pentru că uneori se întâmplă să îi pierzi", a mai declarat americanul.
Tânărul locuiește acum în apartamentul unui prieten și așteaptă ca apele să se retragă, pentru a inspecta pagubele și a vedea dacă mai are vreo șansă să își recupereze locuința.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu