Unul dintre copiii Gabrielei Firea, conceput în vitro

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit despre faptul că unul dintre copiii ei este conceput prin fertilizarea în vitro. Cuplul Firea-Pandele au întâmpinat probleme în conceperea primului copil, iar astfel ei au decis să apeleze la inseminarea artificială.

"Da, unul dintre copiii mei este fertilizat în vitro", a declarat primarul Capitalei, pentru emisiunea ”Vorbește lumea” de luni, în cadrul unui reportaj despre fertilizarea în vitro.

Prezentă în urmă cu câteva zile la inaugurarea unui sediu al clinicii de fertilizare în vitro de la Atena și la București, Gabriela Firea a vorbit despre motivul pentru care a apelat la fertilizarea în vitro. După ce a născut primul băiat pe cale naturală, edilul a întâmpinat probleme în momentul în care a vrut să îi dăruiască primul copil lui Florentin Pandele și a recurs la fertilizarea în vitro.

”David Petru, băiețelul meu este un copil normal, chiar foarte năzdrăvan”

"Am trei copii, iar cel de-al doilea născut, băiețelul de 4 ani jumătate s-a născut în această clinică. De fapt aici s-a produs minunea, împreună cu domnul profesor Poiană și asociații domniei sale, aici de față. Am realizat că sunt multe femei care ascund faptul că urmează un tratament pentru organismul lor sau pentru viața copiilor lor. David Petru, băiețelul meu este un copil normal, chiar foarte năzdrăvan.", a vorbit Gabriela Firea în cadrul evenimentului de inaugurare al clinicii.

[citeste si]

Gabriela Firea este mamă a trei băieți. Zian Mihail, în vârstă de 1 an și David Petru (4 ani) sunt cei doi băieți ai cuplului Firea-Pandele. Cel mai mare băiat, Tudor Ștefan, în vârstă de 21 de ani este din căsătoria anterioară cu Răzvan Firea.

Fertilizarea în vitro este procesul prin care sunt tratate problemele de fertilitate și care ajută la conceperea unui copil. Un cuplu poate utiliza acest proces pentru a concepe un copil biologic sau prin folosirea ovulelor donate, spermei sau embrionilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel