UNTOLD 2019. Scrisoare oficială către premierul Viorica Dăncilă. Ce i se cere

Partidul Ecologist Român Cluj a trimis o scrisoare oficială miniștrilor României, dar și premierului Viorica Dăncilă, prin care se cer explicații, pe baza legii, în legătură cu modul în care s-a desfășurat festivalul Untold 2019. 

De asemenea, se solicită Corpul de Control al Primului-ministru, pentru a cerceta respectarea legii pe durata festivalului. La destinatarii scrisorii au fost trecuți numeroși politicieni de prim rang din România, printre care miniștrii Petre Daea, Niculae Bădălău, Sorina Pintea, Grațiela Gavrilescu, Marius Budăi, Vasile Suciu, Mihai Fifor, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, precum și prim ministrul Viorica Dăncilă.

Primăria Cluj-Napoca a fost întrebată sub ce formă juridică a fost cedată folosința asupra Parcului Central 'Simion Bărnuțiu' către organizatorii UNTOLD. Mai mult, dacă această concesionare s-a făcut prin licitație publică, conform legii, precum și dacă populația a fost consultată. De asemenea, tot pe baza legii, cei de la Partidul Ecologist vor să afle dacă au existat construcții provizorii pe spațiul verde și în ce temei legal s-a interzis circulația pe drumurile publice în zona locației festivalului.

Citește integral scrisoarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel