Universităţile de stat protestează împotriva proiectului de eliminare a locurilor cu taxă din aceste instituții

amfiteatru
amfiteatru

Camera Deputaților a adoptat tacit, marți, un proiect de lege inițiat de doi parlamentari PDL, care prevede eliminarea locurilor cu taxă la universitățile de stat. Față de acestă măsură, conducerile universităților  se declară total nemulțumite, deoarece prin acest proiect se încălcă autonomia universitară, iar măsura va determina migrarea viitorulor studenți către instituțiile particulare.

Inițiativa legislativă, ce aparține parlamentarilor PDL, Cătălin Croitoru și Petru Filip, a fost aprobată tacit întrucât termenul stabilit penru dezbatere și vot final - 22 iunie - a fost depăşit.

Proiectul vizează modificarea Legii educaţiei naţionale astfel încât "în instituţiile de învăţământ superior de stat, învăţământul este gratuit pentru cifra de şcolarizare aprobată anual de Guvern". De asemenea, proiectul stipulează că, "în instituţiile de învăţământ superior particular, învăţământul este cu taxă, cuantumul acesteia fiind stabilit de Consiliul de Administraţie sau de Senatul universitar, conform prevederilor Cartei universitare".

Proiectul mai prevede că raportul dintre numărul studenţilor şcolarizaţi într-o promoţie, la un program de studiu, şi cel al cadrelor didactice titulare nu poate fi mai mare de 40 la 1, atât la universităţile de stat, cât şi la cele particulare.

Față de această hotărâre, marile   universităţi de stat se declară împotriva proiectului de lege prin care ar urma să fie eliminate locurile cu taxă, considerând că banii obţinuţi astfel sunt strict necesari pentru a asigura calitatea educaţiei şi că acest act normativ va dirija artificial studenţii către învăţământul privat.

Reprezentanţii Academiei de Studii Economice Bucureşti spun că universităţile de stat au optat pentru introducerea locurilor cu taxă într-un moment în care aveau mare nevoie de bani. "În condiţiile în care finanţarea de la stat este cea pe care cu toţii o ştim, adică o subfinanţare, nu putem asigura calitatea învăţământului universitar fără un buget adecvat. Mai mult, învăţământul particular, care s-a dezvoltat foarte mult în România, reprezintă o concurenţă pentru cel de stat", a declarat, pentru NewsIn, prof. univ. dr. Pavel Năstase, prorector la ASE.

Citește și:

Alma Mater: Dispar locurile cu taxă din universităţile de stat! Ministerul dezminte

Conducerea Universităţii Bucureşti nu este nici ea de acord cu proiectul de eliminare a locurilor cu taxă din instituţiile de învăţământ superior publice, considerând că acesta ar încălca grav autonomia universităţilor, iar studenţii ar fi dirijaţi artifical spre instituţii private.  În opinia celor de la Universitatea Bucureşti, dacă studenţii care nu sunt admişi exclusiv pe locurile de la buget vor fi împiedicaţi să mai frecventeze universităţile publice, opţiunea liberă a acestora este anulată.

Conducerea Universităţii Bucureşti mai spune că modificarea legislaţiei ar limita libertatea studenţilor de a-şi alege programele de studii, cât şi pe cea a angajatorilor, aceştia manifestând preferinţe constante pentru instituţiile publice cu tradiţie.

Şi rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, senatorul Ecaterina Andronescu, a criticat proiectul de lege. "Va asigur că legea nu va fi adoptată de Senat. Pentru Univeristatea Politehnica, eliminarea locurilor cu taxă nu ar fi o mare problemă, pentru că noi avem doar câteva sute de locuri cu taxă din totalul de 25.000 de studenţi. În schimb, pentru alte universităţi de stat, ar fi o mare pierdere. Pe de altă parte, o lege trebuie să creeze un cadru care să asigure învăţământul de calitate. O astfel de lege trebuie să stabilească standarde, cum ar fi acela al raportului dintre numărul de studenţi şi numărul cadrelor didactice. Calitate înseamnă şi să nu ai un număr prea mare de studenţi la un singur cadru didactic", a declarat Andronescu.

Actul normativ va intra în dezbaterea Senatului, care este for decizional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel