Universitatea Tehnică de Construcţii, admitere online

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (UTCB) a anunţat, marţi, că organizează admiterea de anul acesta online, înscrierile fiind programate în perioada 6 - 16 iulie.

Potrivit unui comunicat de presă al UTCB, viitorii studenţi se pot înscrie la una dintre cele şapte facultăţi ale universităţii pe platforma https://admitere.utcb.ro/. Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti oferă, pentru anul universitar 2020 - 2021, 855 de locuri cu finanţare de la buget şi 300 cu taxă pentru studiile universitare de licenţă.

Pentru toate programele de licenţă admiterea constă într-un concurs de dosare, pe baza rezultatelor de la Bacalaureat. UTCB aminteşte că face parte din Universitatea Europeană pentru Dezvoltarea durabilă inteligentă a zonelor de coastă urbană (EU-CONEXUS), instituţie transnaţională de învăţământ superior şi cercetare. EU-CONEXUS este unul dintre cele 17 proiecte de 'Universitate europeană' finanţate de Comisia Europeană. 'UTCB garantează un loc de muncă tuturor studenţilor încă din timpul facultăţii, dar şi după absolvire. (...) UTCB oferă cel puţin 10 tipuri de burse, precum cele de merit, de performanţă, sociale şi extrabugetare.

În ianuarie (la finalul semestrului I) se acordă 10 burse extrabugetare pentru anul I în funcţie de rezultate. (...) Universitatea le asigură tinerilor cazare într-unul din cele 7 cămine studenţeşti din campusul aflat la doar 2 minute de sălile de curs', se arată în comunicat. Conform sursei citate, studenţii beneficiază de stagii de practică la cele mai mari companii din domeniu.

Pe parcursul studiilor, ei primesc software şi aplicaţii necesare pentru proiecte, precum licenţă Windows, pachet Microsoft Office, AutoCAD sau Allplan. Potrivit UTCB, studenţii beneficiază şi de cursuri de dezvoltare personală graţie unui parteneriat cu Banca Mondială. 'Şcoala are peste 200 de ani, dar ultimii 30 au produs schimbări uluitoare pentru a ne adapta dinamicii industriei şi pentru a fi chiar cu un pas înainte', a declarat rectorul Radu Văcăreanu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel