Universitatea de Construcţii, târguri de interes pentru elevi şi studenţi

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti organizează evenimentul Construct Fest 2017, care va avea loc în perioada 30-31 mai 2017, în cadrul căruia se vor desfăşura două târguri de interes pentru elevii absolvenţi de liceu şi pentru absolvenţii facultăţilor.

Evenimentul găzduieşte ateliere de lucru, prezentări şi mese rotunde cu diferite teme de interes din domeniu, tururi în campus şi în laboratoarele universităţii, evenimente culturale organizate de Asociaţia Studenţilor la Construcţii din Bucureşti, vizite la Casa eficientă energetic EFdeN şi două târguri, unul educaţional dedicat elevilor şi unul al companiilor din ramura construcţii dedicat studenţilor, absolvenţilor şi partenerilor UTCB, informează Universitatea Tehnică de Construcţii într-un comunicat de presă.

Târgul educaţional va avea ca scop principal sprijinirea elevilor de liceu în obţinerea informaţiilor necesare despre programele de studiu ale facultăţilor de la reprezentaţii acestora, dar şi de la studenţi, şi se constituie şi ca o 'zi a porţilor deschise' pentru aceştia.

Târgul companiilor va prezenta absolvenţilor de licenţă şi/sau masterat şi studenţilor UTCB, oferta pentru locurile de muncă atât pentru domenii de execuţie cât şi pentru proiectare - cercetare. De asemenea, va prezenta activităţile şi realizările firmelor cu precădere pe domeniul de inovare în construcţii, se arată în comunicatul UTCB. La eveniment şi-au anunţat participarea reprezentaţi ai ambasadelor cu care universitatea colaborează: Japonia, SUA, Franţa, Austria, Republica Moldova, Maroc, Tunisia, Iordania, Irak, Grecia, etc., reprezentaţi de la Secretariatul General al Guvernului României, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 2. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy