Supraimpozitarea profesiilor liberale stârnește nemulțumiri printre avocați. Uniunea Naţională a Barourilor se opune ferm măsurii

Uniunea Naţională a Barourilor se opune supraimpozitării profesiilor liberale.

 

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) se opune 'ferm' supraimpozitării profesiilor liberale şi denunţă 'discriminarea nejustificată' a acestora faţă de alte domenii.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Comisia Permanentă a UNBR, întrunită, marţi, în şedinţă de urgenţă, a analizat proiectul de ordonanţă al guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale.

'UNBR denunţă tendinţele de supraimpozitare a avocaţilor şi a celorlalte profesii liberale, ceea ce reprezintă o inechitate socială, o discriminare nejustificată în raport cu alte categorii de contribuabili. Conform proiectului de ordonanţă, veniturile din activităţi independente ar urma să fie supuse plăţii cotei CASS la o bază neplafonată, calculată la venitul realizat, ceea ce ar fi de natură să conducă la o dublare a sarcinii fiscale sau chiar să conducă la o multiplicare şi mai accentuată.

Este profund inechitabilă şi lipsită de fundament tendinţa de a corecta dificultăţile financiare ale sistemului de sănătate prin discriminarea fiscală a unor categorii profesionale a căror unică 'vină' este reprezentată de faptul că în timp au fost buni contribuabili', se arată în comunicat.

Conform sursei citate, 'această obligaţie fiscală nu este un impozit, ci o contribuţie pentru care statul datorează contribuabilului o contraprestaţie, care este aceeaşi pentru toţi, indiferent de cuantumul contribuţiei achitate'.

'Prin urmare, spolierea unor categorii de contribuabili încalcă principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale', se adaugă în comunicatul UNBR.

Comisia Permanentă a UNBR a stabilit şi măsurile necesare pentru a contracara prin toate mijloacele legale adoptarea unor astfel de modificări ale Codului fiscal, 'de natură să aducă perturbări grave în activitatea profesiilor liberale'.

'S-au iniţiat demersuri pentru analizarea de către experţi a impactului real al dispoziţiilor din proiectul de ordonanţă care vizează avocaţii, pentru o argumentare detaliată a poziţiei UNBR împotriva acestor modificări fiscale, precum şi demersuri pentru conlucrarea cu celelalte profesii liberale în vederea adoptării unei poziţii comune în sensul respingerii acestei posibile agresiuni fiscale asupra acestor profesii', se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel