Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Uniforme OBLIGATORII în școală. Consiliul Elevilor explică de ce sunt IROSIȚI banii

Obligativitatea purtării uniformelor școlare și finanțarea acestei măsuri sunt criticate de Consiliul Național al Elevilor, se arată într-un comunicat.

Obligativitatea purtării uniformelor școlare și finanțarea acestei măsuri sunt criticate de Consiliul Național al Elevilor, se arată într-un comunicat.

„Cu câteva zile în urmă, a fost înregistrată o inițiativă legislativă la Senatul României, privind modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în sensul introducerii obligativității purtării uniformei școlare pentru elevii din România. Proiectul de lege prevede acordarea, de către autorități, a unor bonuri valorice în valoare de 350 de lei, pentru achiziționarea acestor uniforme”, a transmis Consiliul.

Motivele opunerii față de o astfel de măsură

 

Consiliul Național al Elevilor se opune unei astfel de inițiative din mai multe motive. Unul dintre argumentele Consiliului este faptul că uniforma nu îmbunătățește actul educațional în niciun fel. În mod similar, uniforma nu îmbunătățește siguranța elevilor.

În ultimul rând, CNE explică faptul că bugetul necesar pentru o astfel de măsură este unul uriaș, ținând cont că există 2,8 milioane elevi români înmatriculați. Astfel, în contextul în care o treime dintre acești elevi nu au acces la Internet, Consiliul consideră că banii ar putea fi cheltuiți pentru a rezolva această problemă care schimbă calitatea actului educațional.

Inițiativă lipsită de fundament

 

„În asemenea contexte de criză, ne dăm seama că problema echității în sistemul de învățământ nu poate fi rezolvată prin uniforme școlare, ci prin acțiuni de impact și servicii sociale calitative. Cei 350 de lei pot fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente pentru accesarea școlii online, motiv pentru care solicităm retragerea acestei inițiative legislative lipsite de fundament” , a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia-Laura Pup.

Comunicatul integral

 

1. Așa cum am reliefat și în anul 2018, atunci când a fost modificat Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din România (ROFUIP), instituirea obligativității purtării uniformei în rândul elevilor nu atrage după sine și creșterea calității actului educațional.

2. În aceeași notă, uniforma școlară nu poate spori securitatea în școală, în lipsa unor alte măsuri de siguranță (servicii de pază, servicii de monitorizare audio-video etc.).

3. Este esențial să nu pierdem din vedere impactul bugetar pe care această măsură îl va avea. Având în vedere faptul că, la momentul de față, în sistemul de învățământ din România sunt înmatriculați aproximativ 2,8 milioane de elevi. Asigurarea unui bon valoric de 350 lei pentru fiecare dintre acești elevi ar genera un impact bugetar nesustenabil. Având în vedere faptul că, la momentul de față, există aproximativ nouă sute de mii de elevi care nu au acces la internet, considerăm că există măsuri prioritare pentru asigurarea accesului la educație al tuturor elevilor.

În concluzie, argumentele prezentate în expunerea de motive a inițiativei legislative nr. B288/2020 nu sunt racordate la contextul actual din sistemul educațional din România și la nevoile reale pe care elevii le au”, se arată în comunicat.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy