UNICEF: 33.000 de copii din Tigray, Etiopia, riscă să moară de foame

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Zeci de mii de copii sunt pe cale să piară, avertizează UNICEF.

Conform BBC, în jur de 33.000 de copii sever înfometați în regiunea Tigray din Etiopia riscă să moară de foame, a transmis filiala pentru copii a Organizației Națiunilor Unite, UNICEF. Această zonă a țării africane a fost devastată de luptele dintre forțele guvernamentale și rebelii anti-guvernamentali, iar 1,7 milioane persoane au fost strămutate de conflictul început în noiembrie 2020.

Un studiu susținut de ONU de joi a arătat că 353.000 de persoane trăiesc într-o „criză severă”, iar 10 procente dintre acestea sunt copii. Guvernul etiopian spune că rezultatele analizelor ONU nu sunt corecte, susținând că persoanele au parte de ajutor alimentar și de alte tipuri.

Regiunea este deja încadrată la nivelul de „catastrofă” umanitară

Potrivit estimărilor de joi, situația privind mâncarea din regiunea a atins nivelul de „catastrofă”, adică vorbim de înfometarea și moartea unor grupuri mici de persoane răspândite pe un teritoriu mare. UNICEF cere acum să se ofere acces ajutoarelor umanitare din zonele izolate ale Tigrayului.

„În timp ce numărul de 353.000 de persoane nu atinge pragul limită [20% din populația chestionată] pentru a declara oficial foamete, să nu ne jucăm totuși cu terminologia atunci când oamenii își pierd viața”, a spus purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder.

Zona cuprinsă de război este în mare pericol, se transmisese deja în urmă cu trei zile

Conform BBC, localnicii regiunii Tigray din Etiopia, zonă cuprinsă de război, sunt pe marginea prăpastiei când vine vorba de mâncare. „Nu mai avem ce să mâncăm”, a transmis un bărbat din comitatul Kafta Humera, adăugând că terenurile agricole și animalele domestice au fost devastate de cele șapte luni de război.

Acesta a adăugat că oamenii nu au posibilitatea să ceară ajutor extern din cauza forțelor armate improvizate care se luptă cu forțele guvernamentale. Declarațiile localnicilor din zonă vin odată ce șeful Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a avertizat că mai multe părți ale Tigray sunt la limita foametei.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy