Ungaria şi Polonia NU RENUNȚĂ! Orban şi Morawiecki, FRONT COMUN pentru blocarea bugetului UE

Premierii ungar şi polonez, Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki, au confirmat joi la Budapesta că ţările lor îşi vor menţine veto-ul asupra bugetului multianual al UE în cazul unei condiţionări a accesării fondurilor europene de evaluări privind situaţia statului de drept.

Aceștia au estimat că introducerea unei asemenea condiţionalităţi se poate face numai prin modificarea tratatelor UE în urma unei conferinţe interguvernamentale.

''Obiectivul nostru este să prevenim un mecanism care nu va consolida, ci va submina statul de drept în interiorul UE prin degradarea lui la un instrument politic. Condiţionalitatea propusă eludează Tratatul UE, foloseşte definiţii vagi şi termeni ambigui, fără criterii clare asupra justificării sancţiunilor şi nu cuprinde garanţii procedurale concrete'', explică cei doi lideri în declaraţia lor comună, prezentată de agenţia MTI.

''Propunerea actuală este inacceptabilă pentru Ungaria'', a spus Viktor Orban într-o declaraţie de presă consemnată de agenţia EFE, adăugând că o asemenea condiţionalitate în UE ''va servi la crearea unei supremaţii a majorităţii, nu a dreptului''.

Legarea dezbaterii politice privind statul de drept de gestionarea economică a crizei provocate de pandemia de coronavirus este ''iresponsabilă'', a mai declarat premierul ungar, susţinând că această criză necesită decizii economice rapide. La rândul său, Mateusz Morawiecki a estimat că propunerea privind condiţionarea accesării fondurilor europene ''este motivată politic'' şi ea ''ar putea conduce la dezintegrarea UE''.

''Propunerea noastră comună este să facilităm adoptarea rapidă a pachetului financiar prin stabilirea unui proces în doi timpi. Pe de o parte, să limităm domeniul de aplicare al oricărei condiţionalităţi bugetare suplimentare pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii conform concluziilor Consiliului European din luna iulie.

Pe de altă parte, să discutăm în Consiliul European dacă trebuie stabilită o legătură între statul de drept şi interesele financiare ale Uniunii. Dacă se decide astfel, atunci procedurile corespunzătoare prevăzute în Tratate, inclusiv convocarea unei conferinţe interguvernamentale, trebuie luate în considerare pentru a negocia modificările necesare ale Tratatelor'', menţionează de asemenea cei doi prim-miniştri în declaraţia lor comună.

În cadrul unui vot preliminar la reuniunea de săptămâna trecută a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, Polonia şi Ungaria şi-au pus în aplicare ameninţarea că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare ''Next Generation'' (de 750 de miliarde de euro), dacă va fi adoptat acordul convenit la începutul lunii între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE privind introducerea criteriului condiţionalităţii.

Acest acord prevede că, la propunerea Comisiei Europene şi cu aprobarea unei majorităţi calificate a statelor membre, vor putea fi suspendate fondurile europene în cazul statelor membre acuzate că încalcă statul de drept (independenţa justiţiei, a presei, drepturile fundamentale etc), mecanism considerat de guvernele polonez şi ungar un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.

Cum Ungaria şi Polonia nu puteau opri singure acest mecanism de condiţionalitate a accesării fondurilor europene, adoptat la acea reuniune prin majoritate calificată, rezervele exprimate de aceste ţări au împiedicat adoptarea acordului asupra cadrului financiar plurianual şi a deciziei privind resursele proprii, care necesită unanimitate, conform Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy