UNESCO a retras orașul Liverpool din lista patrimoniului mondial

UNESCO a retras orașul Liverpool din lista patrimoniului mondial   /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
UNESCO a retras orașul Liverpool din lista patrimoniului mondial / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Orașul Liverpool a fost retras din lista patrimoniului mondial UNESCO.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a retras miercuri oraşul Liverpool din lista siturilor clasate în patrimoniul mondial din cauza unei supradezvoltări care afectează autenticitatea acestui port englezesc emblematic al erei industriale, informează AFP.

Un număr de 13 delegaţi ai Comisiei pentru patrimoniul mondial UNESCO, reunită într-o sesiune prezidată de China, au votat pentru declasarea acestui port din nord-vestul Angliei, inclus în 2004, şi cinci împotrivă, adică mai mult decât majoritatea de două treimi necesară pentru declasarea unui sit.

Liverpool devine al treilea sit exclus din patrimoniul UNESCO, după decizii similare care au vizat sanctuarul de orix arabi din Oman în 2007 şi valea râului Elba din Dresda (Germania) în 2009, scrie Agerpres.

Motivul retragerii îl constituie planurile de reamenajare a portului, care includ imobile foarte înalte şi un nou stadion de fotbal care riscă să-i deterioreze într-o manieră ireversibilă patrimoniul, a afirmat comitetul UNESCO.

Liverpool a fost clasat în patrimoniul mondial UNESCO după o reabilitare ambiţioasă a zonei de chei în urma deceniilor de degradare, potrivit Publika.

UNESCO propune plasarea Veneției pe lista Patrimoniului Mondial aflat în pericol

Veneţia şi Budapesta ar putea fi plasate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO aflat în pericol, în timp ce portul comercial din Liverpool (Liverpool Maritime Mercantile City) ar putea pierde listarea în Patrimoniului Mondial, din cauza dezvoltării sale prea rapide, potrivit UNESCO, informează AFP.

Aceste recomandări ale organelor consultative ale UNESCO au fost făcute publice înainte de reuniunea Comitetului Patrimoniului Mondial, care va decide dacă să le urmeze sau nu, la Fuzhou, în China, în perioada 16-31 iulie.

La Veneţia, impactul activităţilor de turism de masă figurează printre criteriile care au determinat UNESCO să solicite plasarea Oraşului Dogilor pe lista Patrimoniului Mondial aflat în pericol. La Budapesta, malurile Dunării şi cartierul castelului Buda sunt în special vizate. În cauză: demolările "inoportune" şi reconstrucţiile la scară largă, în special de clădiri înalte care denaturează aceste locuri istorice (citește continuarea AICI).

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy