Un veteran de 99 de ani a strâns 13 milioane euro pentru NHS

Tom Moore, un veteran de război în vârstă de 99 de ani, a strâns peste 13 milioane de euro pentru Sistemul național de Sănătate englez (NHS).

Tom Moore, un veteran de război în vârstă de 99 de ani, a strâns peste 13 milioane de euro pentru Sistemul național de Sănătate englez (NHS), conform CNN. Donațiile au venit după ce bătrânelul a mers 100 de lungimi ale grădinii sale. Ținând cont de vârstă, realizarea este una mare pentru Moore.

Ultimele 10 lungimi de grădină au fost terminate joi dimineața, cu ajutorul unui cadru pentru mers, fiind apoi urcate pe YouTube.

Cum a început totul

Moore a început strângerea de fonduri pe 8 aprilie, sperând să adune 1.000 euro pentru NHS, pentru a ajuta la combaterea virusului ucigaș. Cu toate acestea, pagina de JustGiving a adunat mai mult de 648.000 de donații, ajungându-se la peste 13 milioane euro.

Executivul NHS Charities Together, fundația de caritate care strânge fonduri pentru sistemul medical englez, a transmis că Moore este „o adevărată inspirație" și le-a mulțumit donatorilor.

„Ce a reușit să facă pentru a aduce laolaltă oamenii a fost extraordinar", a spus Ellie Orton.

Povestea „Căpitanului Tom”

Veteranul, cunoscut sub numele de „Căpitanul Tom” și care împlinește 100 de ani în această lună, a fost inginer civil înainte să se înscrie în Armata Britanică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El a servit în India, Indonezia și Marea Britanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel