Un tânăr a sunat la 112 să spună că e sechestrat într-un bar

Un tânăr în vârstă de 17 ani a sunat, duminică, la 112, pentru a spune că este sechestrat într-un bar din Timișoara. Polițiști au stabilit că acesta participa la o petrecere privată.

Potrivit Poliției Timiș, tânărul în vârstă de 17 ani a sunat la 112 și a spus că ar fi sechestrat de 3 persoane, într-un bar de pe strada Dacilor, din Timișoara. În urma sesizării, mai multe echipaje de poliție au mers la locul indicat, unde au fost găsite 12 persoane.

„Din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că aceștia au participat la o petrecere privată. Toate persoanele prezente au fost conduse la sediul Secției nr. 1 Poliție Urbană Timișoara. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate”, spun reprezentanții Poliției Timiș.

Toate persoanele care au participat la petrecerea privată au fost sancționate, suma totală a amenzilor fiind de 27.500 de lei. De asemenea, pe numele organizatorului a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel