Un tablou al Regelui Mihai - oferit de Custodele Coroanei şcolii gimnaziale cu acelaşi nume din sectorul 6

Un tablou în care este reprezentat Regele Mihai I în tinereţe a fost oferit marţi de Custodele Coroanei române, Margareta, Şcolii gimnaziale 'Regele Mihai I' din sectorul 6 al Capitalei.

'Este un tablou care a fost donat Regelui. Avem atât de multe şi este păcat să le punem undeva unde nu se văd niciodată. E mult mai bine să fie aici. Reprezintă Regele când a fost tânăr şi este bine să fie cu tineri', a spus principesa Margareta. 'Ne bucurăm că şcoala noastră poartă numele Majestăţii Sale Regele Mihai I. Este o onoare pentru noi şi o mare bucurie, şi elevii noştri, prin tot ce fac, doresc să cinstească numele Majestăţii Sale, personalitate importantă şi deosebită a poporului român', a afirmat prof. Florica Popa, directoarea şcolii.

Locul I

Ea a menţionat că, în anul şcolar trecut, Şcoala 'Regele Mihai I' s-a clasat pe locul I, în sectorul 6, la Evaluarea naţională, la promovabilitate. 'Toate activităţile şcolii noastre s-au desfăşurat sub auspiciile patronului nostru spiritual, Majestatea Sa Regele Mihai I, fapt ce ne obligă şi ne responsabilizează. (...) Să nu uităm că şi Majestatea Sa a fost singurul rege al României care a urmat cursurile de pregătire într-o clasă constituită special, alături de fii de ţărani, intelectuali, industriaşi, funcţionari, numită Clasa palatină', a reamintit Florica Popa. Principele Radu s-a declarat bucuros că 'tabloul Regelui va fi cartea de vizită a şcolii': 'Ce a spus directoarea şcolii este mai mult decât adevărat şi suficient că numele Regelui Mihai acordat şcolii obligă fiecare generaţie în parte la a fi din ce în ce mai buni români şi mai buni specialişti în ce alegeţi dvs să faceţi în viaţă şi, de asemenea, e mai mult decât adevărat că datoria noastră de cetăţeni este să cunoaştem România mai bine decât cei din jurul nostru. Din fericire, dumneavoastră v-aţi născut într-o vreme în care nu există bariere de niciun fel. (...) Faptul că aripile dumneavoastră sunt astăzi mai mari şi mai solide vă îndreaptă spre viitor mai repede decât pe părinţii dvs şi mai sigur. (...) Sunt bucuros că tabloul Regelui va fi cartea de vizită a şcolii de aici încolo'.

Prezent la eveniment, primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, a amintit că în 2017 o altă şcoală din sector a primit numele Reginei Maria.

'Regina Maria şi Regele Mihai sunt nume pe care istoria le-a aşezat la loc de cinste şi pe care noi trebuie să le onorăm, prin acţiunile noastre, zi de zi', a subliniat edilul. Elevii şcolii au prezentat şi un program artistic, la finalul căruia Custodele Coroanei a anunţat că intenţionează să ofere mai multe burse de studii pentru elevii care au potenţial în domeniul artistic: 'De fiecare dată când văd copii la o şcoală, văd ce mare potenţial are această ţară. Din păcate, copiii vor pleca din ţara asta, dar este frumos să creăm condiţii aici în ţară, pentru că ei vor să rămână în ţară, cu noi. Există un potenţial mare şi despre asta am vorbit cu doamna directoare şi poate putem să ajutăm cu o bursă, două, trei sau mai multe'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel