Un senator haitian a tras cu o armă în faţa parlamentului, rănind un fotoreporter

Un senator haitian care voia să disperseze un grup de manifestanţi a tras luni cu arma în faţa clădirii parlamentului din Port-au-Prince, rănind uşor un fotojurnalist al agenţiei Associated Press (AP), relatează AFP.

Senatorul Jean-Marie Ralph Fethiere, ales al partidului la putere, a explicat că a acţionat pentru a se apăra de manifestanţii opoziţiei, care au apărut în incinta palatului legislativ pentru a împiedica derularea şedinţei.

"M-am apărat. Legitima apărare este un drept sacru", a declarat Jean-Marie Ralph Fethiere pentru presa din Haiti, adăugând că nu ştia că jurnalistul a fost rănit.

Fotoreporterul, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a fost rănit uşor la maxilar de un fragment de glonţ, care i-a fost extras la spital. El a părut puţin şocat dar lucid, potrivit unei jurnaliste a AFP care l-a putut vedea.

Prim-ministrul Fritz-William Michel, numit la sfârşitul lui iulie, urma să se prezinte alături de miniştrii săi în faţa senatorilor pentru ratificarea politicii sale generale, etapă indispensabilă pentru instalarea guvernului său. După incidentele din cursul dimineţii, şedinţa Senatului a fost amânată sine die.

Preşedintele Haiti, Jovenel Moise, care trebuia iniţial să plece duminică la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, şi-a amânat plecarea în aşteptarea instalării guvernului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel