În comparație cu majoritatea locurilor din Sistemul Solar, Titan, satelitul gigantic al lui Saturn, este în multe privințe ciudat de asemănător cu Pământul.
De fapt, Titan este singura lună din Sistemul Solar cu o atmosferă densă, oferind o serie de fenomene meteorologice cvasi-pământene, precum precipitațiile cu metan, care alimentează râurile și, la rândul lor, lacurile.
Deși o mare parte din peisajul lui Titan este foarte diferit de cel al Pământului, alte aspecte ale sale nu sunt atât de diferite, cum ar fi dunele de nisip a căror existență reprezintă un mister.
Pe Pământ, sedimentul care formează dunele de nisip este compus din silicați anorganici, dar chimia nisipului lui Titan este destul de diferită.
„Sedimentele de pe Luna lui Saturn se consideră că reprezintă în mare parte din boabe organice slabe din punct de vedere mecanic, predispuse la abraziune rapidă în praf”, explică o echipă de cercetători, condusă de geologul planetar Mathieu Lapôtre de la Universitatea Stanford, într-un nou studiu.
Acea abraziune rapidă înseamnă că, în timp suficient, particulele de nisip din dunele lui Titan ar trebui să devină din ce în ce mai fine, până când în cele din urmă se macină în praf.
Acest praf ușor ar deveni în cele din urmă atât de fin încât ar zbura în atmosferă și ar fi incapabil să formeze structuri coezive precum dunele gigantice, care necesită particule mai mari și mai grosiere pentru a se coagula.
Din cauza prezenței dunelor uriașe de nisip pe Titan, cercetătorii sugerează că un mecanism de creștere necunoscut, capabil să întărească boabele și să contracareze forțele de abraziune, trebuie să se desfășoare acolo.
Fenomenul se întâmplă de foarte mult timp
„Dunele ecuatoriale ale lui Titan au fost probabil active de [zeci până la sute de mii de ani]”, scrie echipa. „Susținerea dunelor lui Titan pe perioade de timp geologice necesită un mecanism care produce particule de mărimea nisipului la latitudinile ecuatoriale”.
În noua cercetare, oamenii de știință vorbesc despre ce ar putea fi acest mecanism misterios, inspirat de existența ooidelor (boabe sedimentare mici, rotunjite, găsite pe fundul mărilor e pe Terra).
Spre deosebire de majoritatea celorlalte forme de nisip (formate de obicei în procesul de descompunere prin abraziune), ooizii sunt formațiuni acreționare care se formează din particule mai mici, prin precipitații chimice în mediul marin.
Potrivit modelării cercetătorilor, un fenomen similar ar putea explica existența propriului sediment organic al lui Titan, permițând particulelor să se sinterizeze (compacteze) împreună în aglomerări topite, contracarând forța simultană de abraziune și menținând particulele la o dimensiune de echilibru.
În timp ce echipa recunoaște că explicația lor pentru ciclul sedimentar al satelitului este doar o ipoteză, deoarece alte scenarii nu pot fi excluse în totalitate, ei sunt încrezători că se potrivește cu ceea ce vedem pe această lună ciudat de familiară, scrie Science Alert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
