Un român din Italia în vârstă de 41 de ani a fost arestat după ce a bătut un alt român în restaurantul "L’Angolo", din piaţa Aldo Moro din Cellole. Bărbatul a distrus restaurantul şi apoi s-a bătut cu carabinierii care interveniseră, lovindu-l pe unul dintre ei direct în faţă.
Un român pus pe scandal a făcut ravagii într-un restaurant din Caserta. El l-a bătut crunt pe un al român, apoi a distrus restaurantul. Carabinierii au intervenit la eveniment, însă unul dintre ei a fost lovit puternic în faţă, cu pumnul, de român, informează cronacacaserta.it.
Mobilizat într-un final, el a fost depus în arest, într-o celulă, însă românul nu s-a liniştit, el distrugând şi interiorul celulei în care fusese pus de poliţişti.
Românul va fi prezentat unui judecător cu propunere de arestare preventivă.

