Un român a fost ales primar într-un oraș din Germania cu 55,1% din voturi

Uniunea Creștin Democrată a cancelarului german Angela Merkel poate răsufla ușurată, căci orașul Görlitz a rămas în mâinile sale, datorită unui politician de origine română, Octavian Ursu.

El l-a înfruntat duminică, în al doilea tur al alegerilor locale, pe candidatul partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Sebastian Wippel.

Ursu s-a născut la București, a absolvit Conservatorul și a ajuns în Germania în 1990 ca solist-instrumentist (trompetă) la Neue Lausitzer Philharmonie din Görlitz, scrie Deutsche Welle. Octavian Ursu a intrat în 2009 în CDU și în 2010 a preluat conducerea circumscripției municipale din Görlitz a formațiunii conservatoare. 

În ciuda pronosticurilor și a rezultatelor din primul tur de scrutin, reprezentantul conservatorilor, născut la București, unde a trăit până la emigrarea în Germania în 1990, a reușit să îl devanseze pe favoritul din urmă cu două săptămâni, candidatul populiștilor de dreapta de la AfD.

La mai bine de o oră după închiderea urnelor, după centralizarea rezultatelor, Octavian Ursu a fost ales primar-general al orașului Görlitz cu 55,1 la sută din totalul voturilor exprimate. Rezultatul este considerat și un barometru de opinie înaintea alegerilor de land din Saxonia, din luna septembrie.

Mai multe vedete de la Hollywood l-au sprijinit pe Octavian Ursu, pentru a descuraja alegerea unui reprezentant al extremei-drepte.

Oraşul german Gorlitz, cu străzile sale medievale pavate cu piatră cubică şi arhitectura sa art-nouveau, pare desprins dintr-un platou de filmare, fapt care s-a întâmplat de foarte multe ori şi în realitate, atrăgând în ultimii ani regizori de seamă, precum Wes Anderson şi Eli Roth, care au filmat mai multe producţii cinematografice în interiorul acestei localităţi, scrie Reuters.

Vedetele de la Hollywood şi-au îndreptat atenţia spre acest oraş din Saxonia, aflat în apropiere de graniţa cu Polonia, din alt motiv: alegerile de duminică ar fi putut oferi partidului de extremă-dreapta primul său primar într-o localitate importantă.

Vezi și: Merkel tremură la primirea lui Vladimir Zelenski. Video șocant

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel