Un român a devenit erou în Italia după ce a salvat doi copii de la înec

Foto ilustrativ / Imagine de Tumisu de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Tumisu de la Pixabay

Un român de 48 de ani a devenit erou în Italia după ce a salvat doi copii de la înec.

Sorin Ursuț, în vârstă de 48 de ani, a fost desemnat cetățean de onoare al localității Cornate din Lombardia, după ce a salvat doi copii de la înec, scrie Il Giorno

Românul se află în Italia de 19 ani și lucrează ca operator ecologic. În luna iunie a anului trecut, a salvat o fetiță de 9 ani căzută în râul Adda în timp ce era într-o excursie cu tatăl ei. Acesta din urmă și-a pierdut viața în încercarea de a-și recupera copila din râu. Trupul său a fost găsit a doua zi, la doi kilometri mai în aval, în Trezzo.

„Avem o poveste de integrare perfectă. Sorin Ursuț este un exemplu pentru toată lumea", a spus Fabio Quadri, consilier pentru securitate.

De altfel, în 2010, Sorin Ursuț a salvat un alt copil, în vârstă de 10 ani, din apele înghețate ale aceluiași rău. Atunci însă, finalul a fost unul fericit: a scăpat și tatăl copilului. 

Speram să fie la fel și acum, l-am văzut, era la trei metri de mal și nu a mai reușit să iasă. O imagine pe care o port în mine.”, a spus Sorin Ursuț.

Totuși, el nu se consideră un erou și crede că „oricine în locul meu ar fi făcut la fel”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel