Un politician de top la liceu. Îl recunoşti?

Adrian Tutuianu, revedere 35 ani liceu
Adrian Tutuianu, revedere 35 ani liceu

Un politician de top din România a publicat o fotografie realizată acum 35 de ani, pe vremea când era licean, bun prilej pentru cei care-l apreciază să încerce să-l identifice.

Un politician de top din România, care a ocupat, pentru o bună perioadă, una dintre cele mai importante poziţii din Guvern - cea de ministru al Apărării a participat, la acest sfârşit de săptămână, la revederea de 35 de ani de la terminarea liceului. Este vorba despre Adrian Ţuţuianu, cel care a postat şi o fotografie alb-negru, surprinsă pe vremea când era licean. Un moment bun pentru cei care-l cunosc şi apreciază pentru a face un test şi a încerca să-l descopere.  

"Am organizat cu bucurie, la Târgoviște, revederea de 35 de ani de la terminarea fostului Liceu de Chimie Industrială nr. 3 din Câmpulung Muscel (actualmente Liceul Teoretic "Dan Barbilian"). A fost emoționant să-mi revăd colegii, o generație de excepție, profesori, ingineri - oameni cu bună reputație si cariere frumoase. Un gând de recunoștință se îndreaptă și către profesorii care ne-au pregătit cu seriozitate", este mesajul transmis de către Adrian Ţuţuianu, pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel