Un polițist s-a împușcat în cap. Răsturnare de situație - UPDATE 3

Un poliţist se află în comă la spital.

Un poliţist din Olt a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce noaptea trecută s-a împușcat în cap. Potrivit sursei citate, prietena acestuia a fost și ea împușcată în mână, în încercarea de a-l opri.

UPDATE 1: Răsturnare de situație. Deși inițial s-a crezut că polițistul s-a împușcat în cap, conform unor noi informații, polițistul ar fi fost rănit de prietena sa, pistolul descărcându-se accidental. Acesta se află la spital. De asemenea, prietena lui s-ar fi rănit la mână. Cercetările continuă, pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

UPDATE 2: Un poliţist este în comă, iar prietena acestuia s-a rănit la mână, în timp ce aceasta a manevrat o armă care aparţinea bărbatului, potrivit IGPR.

'În cursul acestei nopţi (n.r. marţi spre miercuri), în jurul orei 00.54, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost sesizaţi, prin apel unic de urgenţă SNUAU 112, de către un bărbat de 38 ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, cu privire la faptul că acesta a fost sunat de către o tânără de 28 ani, tot din municipiu, care i-a comunicat faptul că, în timp ce manevra un pistol, care aparţinea legal prietenului ei, ofiţer în cadrul S.C.C.O. Olt, pistolul s-a descărcat, rănind-o pe aceasta la mână, iar pe prietenul ei, în zona capului', conform sursei citate.

În urma apelului, o echipă operativă s-a deplasat la adresa indicată, iar victimele au fost transportate la o unitate medicală. Bărbatul rănit este în comă. Pistolul care s-a descărcat în timp ce era manevrat de tânără nu era arma de serviciu a prietenului acesteia, precizează sursa citată.

În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs incidentul, menţionează IGPR.

UPDATE 3: Poliţistul este, în prezent, internat la Spitalul de Urgenţă din Craiova, la clinica ATI pentru neurochirurgie, este intubat şi ventilat mecanic, cu un prognostic rezervat, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Cristina Geormăneanu, notează Agerpres.

'În cursul dimineţii, la ora 3.18, în UPU a fost adus un pacient de 33 de ani, în stare extrem de gravă, cu plăgi împuşcate în zona frontală. Prognosticul a fost rezervat. A primit îngrijiri în aria de resuscitare a Unităţii de Primiri Urgenţe şi apoi a fost internat la clinica ATI pentru neurochirurgie. Pacientul este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic deocamdată, cu prognostic rezervat', a declarat Cristina Geormăneanu.

Poliţistul a fost transportat, iniţial, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, de către un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt. Prietena acestuia, cea care ar fi descărcat pistolul care l-a rănit pe poliţist, a fost, de asemenea, transportată la spitalul din Slatina, în stare stabilă, prezentând plagă împuşcată în mâna stângă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Olt, medicul Alina Duminică, la locul incidentului s-au deplasat în cursul nopţii o ambulanţă cu medic şi un echipaj SMURD, care au preluat poliţistul şi pe femeie şi i-au transportat la spital.  

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel