Un om al străzii, student la Universitatea Cambridge

După o lungă perioadă în care a trăit numai pe străzi, un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost acceptat să studieze la Cambridge.

Bărbatul a fost acceptat la renumita universitate unde va studia Literatura engleză. Lectura reprezintă marea pasiune a lui Geoff Edwards și a fost descoperită cu ajutorul părinților săi în vremea când locuiau în Liverpool. Acum acestă pasiune l-a ajutat să fie admis la una dintre cele mai bune universități din lume, potrivit The Guardian.

După ce și-a pierdut locul de muncă, a lucrat ca sezonier în agricultură, mai apoi a intrat în șomaj și a sfârșit să rămână fără locuință. Bărbatul a intrat în depresie, iar pentru el, singura alinare era literatura.

"Nu pot spune că asta mi-am dorit dintotdeauna, pentru că nici măcar nu visam să ajung la universitate", a declarat bărbatul.

De asemenea, Geoff a recunoscut că după ce a trăit ani de zile pe străzile din orașul Cambridge, pentru el este „un privilegiu” că a reușit să treacă dincolo de porțile celei mai renumite universități. Bărbatul a mai povestit că erau puține locuri de muncă în Liverpool, așa că a decis să plece la Cambridge, însă fără să se gândească la facultate.

[citeste si]

În perioada în care a locuit în Cambridge, a adunat cărți din biblioteci sau din librării caritabile. Datorita ajutorului oferit de anumite organizații de binefacere, bărbatul a vândut exemplare din „Big Issue”, ziar cu tematică privind persoanele fără adăpost care vor să intre pe piața muncii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel