Un nou incident violent între eleve de liceu

O elevă de la Liceul Hercules din oraşul-staţiune Băile Herculane a fost bătută de două dintre colegele ei chiar în sala de clasă.

Incidentul a fost raportat şi conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

"Din păcate, un astfel de eveniment a avut loc şi în judeţul nostru. Incidentul s-a petrecut între trei eleve de clasa a IX-a. Am fost informaţi de către conducerea unităţii de învăţământ de cele întâmplate, care a demarat şi propria anchetă. În acest sens, luni au fost invitaţi la şcoală şi părinţii elevelor. Au avut şi sprijinul Poliţiei Locale din Băile Herculane şi urmează ca pe parcursul zilei de marţi să se dispună în Consiliul clasei măsurile care se impun, conform metodologiilor în vigoare. Sunt eleve de clasa a IX-a, deci este exclusă exmatricularea, pentru că cele trei fac parte din învăţământul obligatoriu", a declarat, pentru Agerpes, purtătorul de cuvânt al IŞJ Caraş-Severin, Ioan Moatăr.

Propunerile făcute de Consiliul clasei pentru stabilirea sancţiunilor vor fi discutate şi aprobate, ulterior, şi de către Consiliul profesoral. În acelaşi timp, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a propus ca o echipă din IŞJ să monitorizeze activitatea din această unitate de învăţământ, pentru a putea fi trase anumite concluzii, astfel încât asemenea incidente să nu mai aibă loc, a afirmat Ioan Moatăr.

Din imaginile surprinse de alţi colegi şi care circulă pe reţelele de socializare, se pare că una dintre fete este bătută şi trasă de păr de colegele ei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel