Un nou incendiu în blocul din Iași, afectat de explozie

Incendiu, joi dimineață, în blocul din Iaşi care a fost afectat de o explozie în urmă cu doar câteva zile, soldată cu moartea a două persoane și rănirea a altor 11.

Focul a izbucnit la subsolul clădirii şi a fost lichidat la scurt timp de pompieri.

Cei care au anunțat incendiul au fost polițiștii locali care asigură paza imobilului. În zonă, gazul a fost oprit la scurt timp după producerea deflagrației.

"Am primit o solicitare în jurul orei 6,40, conform căreia a izbucnit un incendiu la locul exploziei. La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere a incendiilor. Momentan nu se cunosc cauzele incendiului. Incendiul s-a stins imediat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situații de Urgență Iași, Loredana Covalschi, citează Agerpres.

"Planșeul fiind căzut, probabil a rămas un mic focar de după explozie și nu a fost stins în totalitate", a explicat inspectorul șef Dan Iamandi, la Antena 3.

În cursul zilei de miercuri, o echipă de specialiști a verificat conducta de gaz de pe strada Văscăuțeanu. În urma verificărilor, la aproximativ 100 de metri de bloc a fost identificată o fisură în țeavă care ar fi putut duce la acumularea de gaz în subsolul imobilului. Potrivit specialiștilor, gazul ar fi putut urca de la fisură la deal, prin canivoul conductei, până în subsolul blocului unde s-a produs explozia, la o distanță de aproximativ 100 de metri. Toate gurile de vizitare de pe traseu sunt etanșe, fără a avea vreun orificiu de aerisire, ceea ce ar explica faptul că gazul a parcurs o distanță atât de mare înainte de a se acumula într-o pungă. Fisura din branșament este de dimensiuni reduse.

În cursul zilei de astăzi, la Iași va sosi o echipă de inspectori INSEMEX. Ei vor încerca să afle cauzele deflagrației care s-a produs pe strada Văscăuțeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel