Un nou deces cauzat de gripă, înregistrat la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Eduard Pascu / 15 feb 2020 / 12:17 Salveaza PDF Comentarii

Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Bistriţa a murit, sâmbătă dimineaţa, în spital, după ce a contractat virusul gripal de tip A, potrivit unei informări remise de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiu.

"Pacientul de 62 de ani din municipiul Bistriţa, cu diagnostic confirmat de virus gripal tip A şi care se afla internat la Secţia Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa în stare critică, intubat şi ventilat mecanic, cu afecţiuni cronice asociate, a decedat, din păcate în această dimineaţă, în jurul orei 5,00", au informat spitalul, transmite Agerpres.

Este cel de-al treilea deces al unui pacient cu gripă de tip A la SJU Bistriţa, de la începutul anului. Niciunul dintre cei trei nu fusese vaccinat antigripal.

La Secţia ATI a spitalului bistriţean mai este internat un bărbat de 52 de ani, din oraşul Năsăud, la care s-a confirmat, de asemenea, prezenţa virusului gripal de tip A. Acesta este intubat, ventilat mecanic şi în stare gravă, având şi alte boli asociate.

Începând de vineri, la SJU Bistriţa a fost instituită starea de carantină, pe fondul înmulţirii cazurilor de gripă şi de viroze respiratorii. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24