Un nou cutremur s-a produs în această seară

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 s-a produs, luni seară, la ora locală 18,04, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). 

Seismul s-a produs la o adâncime de 136 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Covasna (40 km), Focșani (43 km), Râmnicu Sărat (48 km), Mărășești (51 km) și Târgu Secuiesc (51 km).

Luni dimineața a mai avut loc un cutremur de intensitate mai mică, respectiv 2,7 grade pe Richter, însă acesta s-a produs în Moldova, în județul Neamț, la ora locală 10,36.

De la începutul anului, în România au avut loc 29 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,6 și 4,1 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.

Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel