Un meteorit care a aterizat în Țara Galilor este căutat de pasionații de astronomie

Sursă foto: Pexels (Frank Cone)
Sursă foto: Pexels (Frank Cone)

Un meteorit care a căzut undeva în Țara Galilor este un motiv pentru o adevărată vânătoare de comori a pasionaților de astronomie.

Britanicii din Țara Galilor au fost rugați să caute un meteorit care a aterizat undeva în sudul Țării Galilor. O minge de foc care a luminat cerul nopții săptămâna trecută ar fi putut arunca un meteorit undeva în Bridgend sau Rhondda Cynon Taf, potrivit UKFAll.

Oamenii de știință le-au cerut cetățenilor să nu-l atingă cu mâinile goale sau cu un magnet.

Dr. Jana Horák de la Muzeul Național Cardiff a spus că meteoritul este „probabil negru lucios sau maro”. Omul de știință a precizat că ceea ce se caută este o piatră mai mică decât un măr. O astfel de anchetă într-o zonă atât de largă este ca și cum „ați căuta un ac într-un car cu fân”. Aproximativ 20 kg de rocă de la un asteroid au intrat în atmosferă cu aproximativ 30 km pe secundă.

O cantitate de 100 de grame de rocă ar fi ajuns pe pământ

Cea mai mare parte din acea rocă s-a vaporizat în atmosferă în câteva secunde, dar s-a calculat că undeva la 100 g au supraviețuit și au aterizat într-o zonă la nord de orașul Bridgend.

Oamenii de știință de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra au oferit sfaturi pentru oricine crede că a găsit o parte din asteroid. Dr Ashley King de la grupul de materiale planetare a spus: „Meteoritul nu va fi fierbinte și este la fel de sigur de manevrat ca orice altă rocă, dar, dacă este posibil, vă rugăm să nu-l ridicați cu mâinile goale, deoarece acest lucru va contamina piatra. De asemenea, nu-l testați cu un magnet, deoarece acest lucru ar putea distruge informații valoroase. Poate fi într-un loc unde de obicei nu se găsesc pietre, cum ar fi pe o peluză sau pe o potecă. Nu vă asumați niciun risc căutându-l și nu intrați în zone în care nu ar trebui. Dar dacă ați găsit ceva neobișnuit în zona de cădere calculată, cu siguranță vom fi interesați să verificăm”. 

Oricine crede că a găsit o bucată din meteorit este rugat să trimită o fotografie și coordonatele locației la: [email protected], scrie BBC

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel