Un liberal și-a anunțat candidatura la președinția României

Silviu Gelu Zetea, unul dintre delegații la Congresul PNL, a declarat sâmbătă, că își anunță de pe acum candidatura pentru președinția României: „Îmi retrag candidatura petru orice altă funcție în partid.”, a spus liberalul.

„Vă propun o a treia cale pentru viitor, care nu contravine interesului de moment, o a treia cale susținută în mare și de societatea civilă, o a treia cale care privește alegerile din 2024. De aceea, adresez provocarea în a susține o altă candidatură decât ați gândi-o până acum la cea mai înaltă demnitate în stat. Motiv pentru care îmi anunț de pe acum candidatura pentru președinția României și îmi retrag candidatura petru orice altă funcție în partid.”, a spus la Congresul PNL Silviu Gelu Zetea, potrivit Mediafax.

Inițial, el a fost prezentat ca unul dintre candidații la șefia unei comisii a PNL.

Silviu Zetea este fondatorul firmei Zetea, care în 2019 vindea pălincă veche de 17 ani de cireșe amare în glob de sticlă cu fir aurit, la un preț de 2.000 de euro. Licoarea a fost inspirată de balada lui Ciprian Porumbescu, Crai Nou.

Vezi și: Congres PNL, semnalul dat la discursuri. Chirieac: E pe bune! Au fost aplauze în multe momente, dar atunci sala a tăcut!

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy