Clubul Dinamo Bucureşti a anunţat că un sportiv de la echipa de polo a murit în timpul meciului din Superligă cu Rapid, după ce a acuzat o stare de rău.
„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puţin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid Bucureşti şi Dinamo, disputat în Bazinul Giuleşti, unul dintre jucătorii noştri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconştienţă, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la faţa locului şi cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgenţă au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul”, a transmis CS Dinamo Bucureşti pe pagina de Facebook.
Conform postării, tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani şi nu avea probleme de sănătate cunoscute.
„Clubul Dinamo transmite sincere condoleanţe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare. Suntem alături de familie şi vom acorda tot sprijinul necesar. Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!" a adăugat clubul din Ştefan cel Mare, conform Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu