Un fost patron Realitatea TV era să moară în penitenciar

Noi situații dramatice din penitenciarele romanesti ies la iveală. Patronul Realitatea TV, Maricel Păcuraru, a fost umilit şi chinuit la Poarta Albă, unde este încarcerat, spun surse din interiorul penitenciarului. 

Omul de afaceri a avut o problemă la picior, dar a fost tratat cu indiferenţă de catre angajaţii de acolo, ajungând la un pas de moarte. Deţinutul s-a rugat o săptămână de gardieni să îl ducă la spital, însă aceştia au refuzat vehement. Când a ajuns, în sfârşit, la Spitalul Judeţean Constanţa, medicii l-au băgat direct în sala de operaţii, sustine Realitatea TV.

Rares Bogdan, în emisiunea sa, Jocuri de putere, a relatat pe larg istoria incredibilă prin care a trecut Maricel Păcuraru. În urmă cu o săptămână, patronul Realitatea TV a început să aibă dureri îngrozitoare la un picior, așa că le-a cerut gardienilor să fie văzut de un medic. Deţinutul s-a lovit, în schimb, de un refuz categoric. După patru zile de rugăminți, medicul a văzut starea gravă și a decis și a recomandat trimiterea de urgență la Constanța la Spitalul Judetean. Se suspectează ca, în urma unui rupturi musculare, au apărut complicații, cheaguri de sânge care se pot deplasa pe circuitul venos și ajunge în plămân provocând embolie. De aici și până la deces, dacă nu se intervine rapid e o cale foarte scurtă. «Atunci când un om e în pragul morții din cauza interpretării unor regulamente aberante și a unor oameni care interpretează regulamentele pe bunul plac, atunci e normal sa tragem semnale de alarmă. Familiei nu îi plătea nimeni lipsă tatălui, lipsa soțului, iar nouă nu ne plătea nimeni lipsa unui om care a susținut acest post în cele mai grele momente ale existenței sale din ultimii 15 ani », a spus Rareș Bogdan.

"Oamenii condamnați nu trebuie și ucisi"

Timp de șase ore, patronul Realitatea TV a așteptat într-o dubă cu care sunt transportați deținutii, pentru că nu a existat posibilitatea de a-l trimite cu o Salvare. Maricel Păcuraru era la un pas de moarte în momentul în care a ajuns la spital. Medicii de acolo s-au îngrozit de ce au văzut.

Doctor Șerban Alexandru, șef Sectia de Ortopedie Spitalul Judetean Constanța, a declarat:"A venit în ultimul hal. Într-o situație limită. S-a făcut o intervenție de urgență la gamba respectivă, s-a eliminat un hematom uriaș, care comprimă toate elementele nobile ale gambei, vase, nervi, situatia era dramatică în momentul acela".

"În timpul intervenției, gardienii l-au păzit pe detinut în blocul operator, desi erau imbracati in uniforme, fara sa poarte halate. Astfel de regulamente aberante tin si de lipsa de umanintate si ratiune", spune avocata Maria Vasi. Familia deținutului nici măcar nu a fost anunțată de starea în care se afla acesta. Rudele au aflat ce se întamplă de la o persoană care l-a văzut întâmplător la spital.

"Oamenii condamnați nu trebuie și ucisi", a mai spus Rareș Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel