Un focar de pestă africană a fost descoperit într-o gospodărie din Arad. Animalele au fost sacrificate

[] []

27 iul 2019 / 12:24
Salveaza PDF Comentarii

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat de analize în judeţul Arad, într-o gospodărie din localitatea Sânpetru German, unde cinci porci au fost ucişi de autorităţi, care au luat măsuri de prevenire a răspândirii virusului în localităţile învecinate. 

Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Viorel Agud, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că focarul a fost confirmat de analize efectuate la laboratorul acreditat din Arad al instituţiei.

'A existat o suspiciune după ce animalele dintr-o gospodărie au prezentat simptome. Am prelevat două rânduri de probe biologice şi ambele au dat rezultat pozitiv, iar noaptea trecută am trimis probe şi la laboratorul central, din Bucureşti, conform procedurii', a precizat Viorel Agud. Şeful DSVSA Arad a adăugat că cinci porci din gospodăria respectivă au fost sacrificaţi.

'Au fost luate măsuri de dezinfectare a gospodăriei şi a vecinătăţilor, iar mişcarea animalelor a fost interzisă în zonă. Au fost luate şi alte măsuri pentru a bloca răspândirea virusului', a spus Agud.

Proprietarul animalelor bolnave le-a declarat autorităţilor că nu a comercializat porci, iar pe cei cinci din gospodărie i-a crescut din toamna anului trecut. Un focar de pestă africană a mai fost în evoluţie, în judeţul Arad, la începutul anului, fiind declarat stins în luna aprilie. Atunci, porcii bolnavi au fost descoperiţi într-o gospodărie de la marginea municipiului Arad, dar proprietarul cumpărase animalele din Bihor, unde existau declarate focare în evoluţie. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26