Un film preventiv antibullying, cu magicieni şi cu baschetbalişti de la CSM Oradea, va fi lansat de IPJ Bihor

Un film preventiv antibullying, realizat cu doi magicieni şi cu baschetbalişti din echipa campioană CSM Oradea, va fi lansat marţi, 8 octombrie, la Cinema Palace, de poliţiştii de prevenire bihoreni.

'În bullying există un dezechilibru de forţe. Copiii care agresează sunt nişte copii care nu cunosc nici fair-play-ul, nu ştiu ce înseamnă prietenia, nici ce e comunicarea. În acest scop, noi am adus în faţa copiilor doi exponenţi ai comunităţii locale care au un cuvânt de spus în faţa tinerilor: baschetbaliştii de la echipa CSM Oradea şi magicienii Eduard şi Bianca, doi tineri foarte apropiaţi de copii, care derulează multe evenimente pentru copii în şcoli', a declarat, luni, pentru Agerpres, comisarul şef de poliţie Ioana Indrieş, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor.

Poliţiştii au beneficiat pe parcursul filmării şi de sprijinul elevilor Colegiului Naţional 'Iosif Vulcan' din Oradea, care au interpretat diverse roluri. Cu o durată de circa 15 minute, filmul este menit să înveţe adolescenţii cum să prevină victimizarea prin bullying, fiind conceput şi realizat la iniţiativa poliţiştilor din Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. 'Meciurile de baschet ale echipei locale sunt pline de copii care au devenit fanii lor, cu toţii îi iubesc, cu toţii vor să facă baschet. Chiar şi fiul meu, de 16 ani, de trei ani merge la toate meciurile lor. Sportul te dezvoltă nu numai fizic, ci şi comportamental. Înveţi ce e prietenia, ce e fair-play-ul, spiritul de echipă. Şi noi asta vrem să facă copiii noştri: să lucreze în echipă. Să înveţe să se tolereze unul pe altul, să se accepte reciproc.

Magicienii Eduard şi Bianca vor face un număr de magie în film în care explicăm, de fapt, cum e sufletul copilului agresat zi de zi. E ca şi o carte de joc pe care o rupi în patru, aşa începe numărul lor, şi sufletul acelui copil rămâne rănit chiar pe toată viaţa. Ei vorbesc apoi despre nişte mituri referitoare la bullying: că e ceva ce nu doare, poate doar pe moment, că e ceva care trece, dar adevărul e că toţi copiii agresaţi prin bullying rămân cu traume. Şi, în timp, unii chiar dezvoltă anumite comportamente, de anxietate sau chiar se sinucid, tocmai pentru că cineva nu i-a ascultat, nu i-a luat în seamă', a explicat iniţiatoarea acestui proiect, Ioana Indrieş. Filmul face parte din proiectul 'Împreună împotriva bullyingului - Să luăm atitudine!', implementat pe parcursul acestui an şcolar de IPJ Bihor în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Centrul Judeţean de Evaluare Psihosocială Bihor, în 50 de unităţi şcolare din judeţul Bihor.

Filmul preventiv va fi utilizat de poliţiştii de prevenire bihoreni şi partenerii de programe la întâlnirile desfăşurate cu elevii bihoreni, în şcoli, constituind punctul de plecare al unor discuţii interactive, cu caracter educativ preventiv pe tema bullyingului şi a violenţei. Lansarea materialului preventiv va avea loc marţi, 8 octombrie, la ora 13.30, la Cinema Palace din Centrul Comercial Lotus Oradea, în prezenţa celor patru poliţişti de prevenire din cadrul IPJ Bihor, a doi sau trei baschetbalişti de la echipa CSM Oradea, alături de copiii care au jucat în film, magicienii Eduard şi Bianca, psihologi, profesori şi copii, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel