Sancțiunea primită de jurnalista de la televiziunea de stat rusă care a protestat în direct la TV contra războiului - Update

Foto Ilustrativ/Pexels
Foto Ilustrativ/Pexels

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, care a protestat luni seara în direct împotriva războiului declanşat de Kremlin în Ucraina în timpul difuzării celui mai urmărit buletin de ştiri al zilei 'Vremea' de pe Pervîi Kanal (Canalul unu), unul dintre principalele posturi ale televiziunii de stat din Rusia, a fost amendată marţi şi lăsată în libertate, relatează AFP. 

 

 

UPDATE

Soarta acestei jurnaliste curajoase de la televiziunea publică rusă a stârnit preocupare după ce avocaţii ei au declarat marţi că nu ştiu nimic despre ea de peste 12 ore, după ce fusese arestată imediat după gestul său de protest, transmite postul de televiziune independent currenttime.tv.

Găsită vinovată pentru comiterea unei 'infracţiuni administrative', Marina Ovsiannikova a fost supusă la plata unei amenzi în valoare de 30.000 de ruble (aproximativ 250 de euro la cursul actual), potrivit unei jurnaliste AFP prezente la audiere.

'Viaţa mea s-a schimbat mult, asta cu siguranţă. Îmi pare bine că am spus ceea ce gândesc. Mult mai important e că a apărut o nouă tendinţă: alţi jurnalişti îmi urmează exemplul', a declarat Marina Ovsiannikova pentru France Presse la finalul audierii.

Într-o scurtă declaraţie de presă, ea a spus că înainte de toate şi-ar dori 'să se odihnească' după această încercare 'foarte dificilă' pentru ea.

'Sunt nişte zile foarte grele în viaţa mea, am petrecut aproape două zile fără să dorm, interogatoriul a durat 14 ore', a mărturisit ea. 'Nu am avut dreptul să vorbesc cu rudele mele, nu am avut acces la asistenţă juridică şi de aceea am fost într-o poziţie foarte dificilă', a adăugat ea. 'Astăzi trebuie să mă odihnesc!'.

Știrea inițială

Un editor de la televiziunea de stat rusă a transmis un mesaj anti-război chiar în direct, în spatele unei colege care transmitea știrile oficiale de la Kremlin. 

Jurnalistul Kevin Rothrock de la publicația rusă independentă Meduza.io a publicat pe contul său de Twitter ineditul moment.

VIDEO

Angajata televiziunii de stat ruse a strigat în spatele prezentatoarei: 'Fără război! Opriți războiul!' în timp ce afișa un banner. Televiziunea a oprit transmisia după câteva secunde și a difuzat o altă știre.

Agenția de presă rusă Tass.com a menționat că televiziunea Rusia 1 face verificări în legătură incidentul.

Citeşte şi : SUA şi China pledează să fie menţinute deschise 'liniile de comunicare' cu privire la Ucraina

Reprezentanţi ai guvernelor SUA şi Chinei s-au reunit luni la Roma pentru a aborda, între altele, războiul din Ucraina, subliniind în acest sens importanţa menţinerii 'deschise a liniilor de comunicare' între cele două puteri, relatează EFE.

Întâlnirea, care s-a desfăşurat timp de peste opt ore cu uşile închise într-un hotel din capitala Italiei, a servit la trecerea în revistă a relaţiilor bilaterale, dar şi la abordarea războiului din Ucraina după invazia Rusiei în 24 februarie.

După 'discuţii substanţiale' despre conflictul din Ucraina şi alte chestiuni bilaterale, părţile 'au subliniat, de asemenea, importanţa menţinerii deschise a liniilor de comunicare' între Washington şi Beijing, a informat Casa Albă.

În acelaşi timp, SUA au avertizat luni că vor exista 'consecinţe' pentru China dacă va oferi ajutor Rusiei, subliniind totodată că Beijingul 'poate face mai mult decât orice altă ţară' pentru a pune capăt invaziei ruse în Ucraina, informează EFE.

O declaraţie în acest sens a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comentariu la informaţiile apărute în presă potrivit cărora Moscova ar fi solicitat ajutor Beijingului în cadrul invaziei sale în Ucraina, lucru negat atât de autorităţile chineze, cât şi de Rusia. 'Am spus foarte clar atât în privat, cât şi în public Beijingului că vor exista consecinţe în cazul că va oferi unui astfel de sprijin', a insistat acelaşi purtător de cuvânt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel