Un deputat este indignat de MRU și Macovei. "Este absolut revoltător"

macovei ungureanu
macovei ungureanu

Un deputat este indignat de modul în care Mihai Răzvan Ungureanu și Monica Macovei strâng voturi în cursa pentru Parlamentul European.  

"Este absolut revoltător modul în care Mihai Răzvan Ungureanu le spune românilor pe față că vrea să îi păcălească. Nu se poate ca un om care are pretenția de a fi președintele României să candideze primul pe lista pentru europarlamentare a partidului pe care îl conduce, pentru a strânge cât mai multe voturi, urmând ca apoi să se retragă.La ce să ne așteptăm, la încă o scenetă lacrimogenă de genul celor tipice lui Traian Băsescu, în care candidatul de pe poziția a doua din lista Forța Civică să plângă pentru că domnul Ungureanu se retrage? Genul acesta de fățărnicie este specifică tuturor celor care au fost sau sunt apropiați de Traian Băsescu", a spus deputatul PSD, Mihai Sturzu.

El a adăugat: "Am văzut că Monica Macovei a declarat că dorește încă un mandat în Parlamentul European pentru a-i reprezenta pe români, la fel cum a făcut-o și până acum. Cum i-a reprezentat doamna Macovei pe cei 7,4 milioane de români care au votat la referendumul din vara anului 2012 pentru demiterea președintelui, atunci când a spus în plenul Parlamentului European că în România a avut loc o lovitură de stat și au fost fraudate între 1,5 milioane și 2 milioane de voturi? Astfel de oameni nu reprezintă în nici un caz poporul român, ci îl fac de rușine!". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel