EXCLUSIV  Un curier se plânge de o situație bizară cu măsurarea temperaturii

Unui bărbat i s-a luat temperatura greșit de mai multe ori, în mai multe locuri.

Unui bărbat i s-a luat temperatura greșit de mai multe ori, în mai multe locuri, susține el. Un cititor DC NEWS, care este curier, și se deplasează prin natura serviciului în multe locuri a raportat faptul că unele termometre folosite arată temperatura greșită, mult mai mică decât ar fi normal.

Temperatura nu a fost niciodată la fel

„Eu sunt curier și merg la mai multe instituții. Sunt de acord să fiu testat cu termometrul. Treaba este că de câte ori am fost testat, temperatura nu a fost niciodată la fel, adică nu a fost egală cu temperatura corpului care ar trebui să fie. Mi s-a întâmplat nu numai o dată de luni, de când se scanează, să am o temperatură anormală.

Ieri am fost la o instituție bancară din București. Mi-au luat temperatura de trei ori și mi-a ieșit 22 de grade Celsius. Nu este OK. Eram în șoc hipotermic dacă era adevărat. Mi s-a întâmplat, din natura jobului meu de curieri, să-mi arate și 34 de grade Celsius, dar și 28 de grade Celsius", a explicat cititorul.

Situația de la bancă

„Lor (celor care iau temperatura la intrarea în instituții, n.r.) nu li s-a spus decât atât: să nu fie temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius. Dar dacă apare 29 sau 34, 35 de grade Celsius nu este o problemă? Ba da, și atunci este o problemă, fiindcă omul ar trebui să fie în șoc hipotermic sau să nu măsoare corect termometrul.

Gardianul a spus că nu știe nimic, că așa i s-a spus de la directorul instituției. M-a lăsat să intru, nu a fost vreo problemă. Înăuntru nu au vrut să comenteze situația, pe nimeni nu interesează", a continuat curierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel