Un copil de 9 ani din Iași se zbate între viață și moarte după ce a căzut într-o piscină

O fetiță de 9 ani se zbate între viață și moarte după ce a căzut într-o piscină / Foto: Pixabay
O fetiță de 9 ani se zbate între viață și moarte după ce a căzut într-o piscină / Foto: Pixabay

O fetiță de 9 ani din Iași a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut într-o piscină.

Clipe de groază pentru o familie din Iași. O fetiță în vârstă de 9 ani a fost salvată în ultima clipă după ce a intrat nesupravegheată în piscina din curtea casei, scrie Realitatea.net. Părinții au găsit-o fără suflare și au sunat imediat la 112. Medicii ajunși la fața locului au găsit-o în stop cardio-respirator. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, iar acum se află internată la Terapie Intensivă.

„Au fost urgenţe cauzate de căldură, dar cea mai gravă urgenţă din weekend a fost intervenţia la un copil de 9 ani, o fetiţă, înecată în piscina ca­sei, o fetiţă găsită în stop cardio-respirator, resuscitată vreme îndelungată de echipajul de la Terapie In­tensivă. Activitatea cardiacă s-a obţinut, copilul a fost transferat la secţia ATI, a Spitalului de Copii Sfânta Maria cu prognostic însă foarte rezervat.“, a declarat prof. univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.

„În Terapie Intensivă este internat un copil de 9 ani cu politraumatism post-înec. Pacienta nu are însoţitor în acest moment şi nu putem furniza alte date. Este în stare foarte gravă“, a spus Lavinia Ionescu, şeful secţiei ATI de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ pentru presa locală.

Cinci adolescenți, înecaţi în apele Siretului

Tragedie fără margini în Bacău. Cinci copii s-au înecat duminică, 1 august,  în râul Siret, încercând să se salveze unul pe altul. Două victime aveau 14 ani, alte două victime erau în vârstă de 17 ani, iar o alta avea 18 ani. Adolescenţii erau prieteni de mici, iar doi dintre ei erau fraţi. În urma lor, au rămas acum patru familii distruse de durere şi un sat întreg în doliu, scrie Observator.ro

Alin, Andrei, Costel, Răzvan, și Eduard sunt numele celor cinci prieteni care şi-au dat viaţa încercând să se salveze unul pe altul. Băieţii erau din comuna Bahna şi veniseră cu bicicletele, să se scalde în Siret, la o distanță de 12 kilometri de casă. În total la scăldat au plecat 8 copii. Când să plece spre casă, doi dintre ei au alunecat pe mal şi au strigat după ajutor. Prietenii lor s-au întors din drum și au format un lanţ uman, încercând să-i tragă afară, dar au căzut, rând pe rând, în apă. Au încercat să îi salveze pe cei doi, dar au sfârșit și ei înecați în apele Siretului. Alexandru, unul din tinerii pe care au încercat să-l salveze, şi Cosmin, ultimul din lanţ, au fost singurii care au scăpat cu viaţă.

Tragedia s-a întâmplat la marginea localităţii Cotu Grosului din Bacău, într-o zonă periculoasă a Siretului. Acolo, râul aparent liniştit ascunde în adâncuri curenţi extrem de puternici, spun localnicii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel