Un cioban s-a sinucis spânzurându-se de un măgar

Un cioban care lucra la o stână din comuna argeşeană Rucăr a fost găsit spânzurat cu o funie legată de un măgar, din primele cercetări efectuate de poliţişti rezultând că este vorba despre sinucidere.

Incidentul s-a produs duminică seară, în apropierea stânei la care lucra ciobanul.

'Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani din judeţul Ialomiţa, care a fost găsit decedat. Cadavrul a fost transportat la laboratorul de medicină legală din Câmpulung Muscel, pentru efectuarea necropsiei', a declarat luni, pentru Agerpres, agentul principal Mădălina Sandu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Conform aceleiaşi surse, pe cadavru nu au fost observate alte urme de violenţă, cu excepţia celor specifice spânzurării şi a unor leziuni superficiale provocate prin târâre. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală, principala ipoteză luată în calcul fiind sinuciderea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel